Care este principiul după care se ghidează una dintre puţinele femei care au construit de la zero o companie cu care milioane de euro în România
„Nihil sine Deo”, principiul care îmi ghidează fiecare decizie
…îşi descrie viziunea profesională şi personală Diana Cîtu, CEO, Reciclad'OR, una dintre femeile care au reuşit să construiască de la zero un business de succes în domeniul sustenabilităţii. Cu o echipă care a crescut de la trei la peste 40 de membri, ea vorbeşte despre parcursul său profesional, valorile care i-au ghidat cariera şi provocările leadershipului în mediul de afaceri actual.
„Copilăria mi-am petrecut-o la Slatina, unde am făcut şi studiile preuniversitare. Odată cu venirea la Bucureşti pentru a urma cursurile ASE-ului, am început să şi muncesc. De la vârsta de 18 ani am înţeles ce înseamnă răspunderea pentru acţiunile proprii şi pot spune că am simţit pe propria-mi piele grija zilei de mâine”, îşi descrie evoluţia Diana Cîtu. Adaugă că înalta performanţă a profesorilor săi de la Academia de Studii Economice i-a sporit interesul pentru business şi a motivat-o „în a dezvolta ceva pe cont propriu”. Politicile de sustenabilitate şi economia circulară au devenit în timp domeniul central al activităţii sale profesionale, iar acum nouă ani a înfiinţat prima companie în acest sector. Deşi începutul a fost marcat de provocări, printr-o strategie bine definită şi o echipă determinată, businessul său s-a dezvoltat semnificativ, devenind un reper în industrie.
Împlinirea a venit şi pe plan personal: „Sunt mamă şi soţie. Credinţa în Dumnezeu şi munca susţinută au fost esenţiale pentru ceea ce sunt astăzi şi sunt hotărâtă să păstrez aceste valori în viitor”.
Care este citatul cheie care îţi defineşte viziunea profesională sau personală? Cum te motivează acesta în activitatea zilnică?
Sunt loială aceluiaşi citat de mult timp şi sper că va rămâne mereu imprimat în sufletul şi conştiinţa mea: „Nihil sine Deo”. Tumultul societăţii moderne şi provocările activităţii pe care o desfăşor sunt un motiv în plus pentru a aprecia profunda semnificaţie a acestui citat, reamintindu-mi ceea ce contează cu adevărat.
Cum arată „imaginea centrală” de pe vision boardul tău? Ce simbolizează aceasta pentru tine şi ce rol joacă în drumul tău profesional şi personal?
Imaginea centrală poate fi foarte bine acea familie de business – echipa alături de care lucrez, dar şi partenerii împreună cu care desfăşor proiecte şi campanii de foarte bună calitate. Un proiect bine conceput, alături de oameni implicaţi şi care are finalitatea dorită reprezintă pentru mine o împlinire atât profesională, cât şi personală.
Care sunt cele mai importante trei obiective pe care ţi le-ai propus pentru următorii cinci ani în business şi în viaţa personală?
În ceea ce priveşte partea de business, obiectivele de bază au rămas aceleaşi cu cele din momentul înfiinţării companiei, ajustate desigur în funcţie de evoluţia pieţei de profil: atingerea şi depăşirea ţintelor anuale de reciclare, activităţile intense pentru conştientizarea importanţei protejării mediului înconjurător, precum şi diversificarea portofoliului de servicii oferite partenerilor. Referitor la viaţa personală, educaţia pe care copiii mei o primesc reprezintă un obiectiv central, mai ales având în vedere rapiditatea cu care societatea în care trăim îşi schimbă regulile şi abordările. Ceea ce acum 20 de ani părea obraznic şi îndrăzneţ, poate chiar tabu, acum face parte din „normalitate” şi trebuie integrat într-un mod cât mai puţin intruziv în viaţa copiilor noştri.
Ce te inspiră cel mai mult atunci când iei decizii importante pentru compania pe care o conduci? Există un moment definitoriu sau o persoană care ţi-a influenţat acest stil de leadership?
Cred foarte mult în adevăr şi în onestitatea relaţiilor de business, ceea ce, cel puţin până acum, pare că a fost benefic pentru dezvoltarea companiei. Sunt o persoană care vede jumătatea plină a paharului, care crede în oameni şi care oferă şanse. Un moment definitoriu pentru mine a fost o întâlnire, acum mulţi ani, cu top managementul unei companii multinaţionale de mare anvergură, în cadrul căreia mi-am propus să obţin un parteneriat vital pentru compania mea. Persoana care m-a însoţit la acea întâlnire a folosit o abordare la care nu mă aşteptam şi care nu intra neapărat în „rigorile” pe care mi le imaginam obligatorii. Spre surprinderea mea, acea întâlnire a dus la un parteneriat de succes care continuă şi astăzi.
Cum îţi foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business?
Atât eu, cât şi echipa mea avem o lungă tradiţie în a organiza sau participa la evenimente sociale de marcă, nu neapărat ataşate protejării mediului înconjurător. Nu mă consider „feministă”, dar recunosc că îmi place să discut şi să promovez femei care au idei, care dau dovadă de acea energie creatoare în business, în artă, în sport sau în proiecte sociale.
Care este cea mai mare realizare personală de care eşti mândră, dincolo de cariera profesională?
Evident, faptul că sunt mamă. Cariera profesională este esenţială în viaţa oricărui om, aduce multe satisfacţii şi te face să simţi cât de important este să fii una dintre piesele mecanismului care dezvoltă societatea. Totuşi, realizarea personală de care sunt mândră şi de care am mare grijă să rămână la fel de armonioasă şi fericită pe viitor este familia mea.
Cum îţi integrezi valorile personale în modul în care conduci echipa sau compania? Există o legătură între pasiunile tale şi businessul pe care îl construieşti?
Ţi-am vorbit mai sus despre pasiunea pe care o am pentru adevăr şi corectitudine. Consider că acestea sunt valori personale cu un impact major asupra modului în care conduc businessul. Asta în ceea ce priveşte zona morală. Există însă şi o componentă „fizică” la care ţin mult şi care, de asemenea, influenţează comportamentul meu la birou – sportul. Faptul că fac destul de mult sport mă face să mă simt bine şi mă ajută să conştientizez valoarea disciplinei în orice domeniu.
Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe? Este o persoană, o dorinţă personală sau o aspiraţie care te conduce?
Cel puţin până acum, nu am simţit nevoia unei motivaţii externe pentru a merge mai departe. Persoanele dragi mie sunt, desigur, un catalizator care mă determină să performez şi mai bine în fiecare zi. De asemenea, aspiraţia de a-mi îndeplini ţintele de business îmi oferă acel impuls necesar dimineaţă de dimineaţă. Mă face să îmi doresc să „măresc cadenţa” şi să progresez în tot ceea ce fac.
Ce hobby-uri sau activităţi te ajută să te relaxezi şi să îţi reîncarci energia pentru a face faţă provocărilor din business?
Lectura şi sportul sunt preferatele mele. Cele patru zile pe săptămână în care merg la pilates îmi oferă atât energia, cât şi relaxarea necesare pentru a face faţă provocărilor din business. În ceea ce priveşte lectura, deşi timpul pare că s-a comprimat în ultimii ani, este activitatea la care nu cred că voi putea renunţa vreodată. Acea lume din spatele coperţilor a contribuit în mare măsură la ceea ce sunt astăzi.
Care este locul sau activitatea care te inspiră cel mai mult atunci când ai nevoie de o pauză pentru a-ţi clarifica viziunea?
Muntele. Două-trei zile petrecute în mijlocul naturii montane, fie vară, fie iarnă, mă ajută să îmi limpezesc gândurile şi să îmi recapăt claritatea mentală. Plimbările lungi pe trasee montane m-au ajutat întotdeauna, în momentele de supraaglomerare, să îmi „resetez sistemul” şi să iau deciziile optime.
Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influenţat profund şi care reflectă valorile sau viziunea ta? Dacă da, de ce?
Nu doar una. Sunt iubitoare de artă, în aproape toate formele ei. Atunci când călătoresc, vizitarea unui muzeu, a unei galerii sau a unei expoziţii face parte din itinerar. Mă bucur să spun că am reuşit să le transmit această pasiune şi copiilor mei. În ceea ce priveşte lectura, clasamentul cărţilor mele preferate se schimbă constant. Dacă ar fi să aleg una acum, aş spune că sunt încă sub impresia uneia dintre cărţile citite recent, pe care o recomand mai ales celor care se confruntă cu provocările legate de managementul timpului: Seneca – „Alt timp nu am”.
Dacă ai putea să înveţi o nouă abilitate sau să explorezi un nou hobby, ce ai alege şi de ce?
Am început să iau lecţii de schi şi pot spune că îmi place foarte mult. Sper ca până la iarna viitoare să pot parcurge de la egal la egal cu grupul nostru de prieteni pârtiile alese.
Ce loc din lume te inspiră cel mai mult şi de ce? Există o destinaţie pe care visezi să o vizitezi în viitor?
Locul care mă inspiră cel mai mult este acela unde mă aflu împreună cu familia mea. De ce? Pentru că iubirea, căldura şi bucuria pe care mi le oferă fac ca acel loc să devină favorit. În ultimul timp, am citit multă literatură japoneză şi recunosc că mă simt atrasă să vizitez „ţara de la răsăritul soarelui”.
Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă în ciuda provocărilor? Există o valoare sau un principiu personal care îţi oferă această putere?
Nu există absolut niciun drum fără provocări. Odată conştientizat acest lucru, parcursul devine mai uşor de gestionat. Dacă ambiţia în a-mi îndeplini obiectivele poate fi considerată o valoare personală, atunci aceasta mă defineşte cel mai bine în drumul meu spre excelenţă. Nu poţi avea totul, şi poate că nici nu ar fi ideal, însă ceea ce conteawză, din punctul meu de vedere, este modul în care alegi să depăşeşti o provocare. Fie că este vorba despre business, viaţa personală sau relaţiile cu prietenii, cred că principiile de bază trebuie să rămână aceleaşi, indiferent de obstacolele întâlnite.
BUSINESS Magazin va lansa în curând catalogul 100 Cele mai puternice femei din business, ediţia 2025. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a proiectului să punem accentul pe conceptul Vision Board, un instrument utilizat de liderii din întreaga lume pentru a-şi vizualiza obiectivele şi aspiraţiile. Diana Cîtu, CEO, RecicladăOR, este una dintre doamnele prezentate în ediţia din acest an a acestui proiect.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA