Andrei Frunză, CEO, bestjobs: „Pentru mine, dorinţa de a fi printre cei mai buni este firul roşu care leagă lumea sportului de cea de business”
„Când vine vorba de business, este important să te menţii alert, «flămând», urmărind atent în egală măsură trendurile şi modul în care competiţia acţionează, adaptându-te rapid.“
„Indiferent că a fost vorba despre performanţa unui business, de coeziunea unei echipe sau de pasiunile mele, a rămâne deschis către perspective proaspete, nepoluate de subiectivism, mi se pare un reflex ce trebuie cultivat”, spune Andrei Frunză, care conduce din 2021 operaţiunile platformei de recrutare online bestjobs. El a terminat Academia de Studii Economice Bucureşti şi are o experienţă de peste 20 de ani în managementul şi dezvoltarea businessurilor din domeniul tehnologiei. Anterior, acesta a condus proiecte de mare anvergură, ajutând la consolidarea unor branduri precum eJobs sau Clever Taxi, achiziţionată ulterior de FREE NOW.
bestjobs a avut anul trecut o cifră de afaceri de 38,1 milioane de lei, în creştere faţă de 2021 (29,6 milioane de lei), iar pentru anul în curs Andrei Frunză se aşteaptă la un nivel similar anului trecut. „În 2023, ne concentrăm pe serviciul de tip agenţie - HIRE, prin care bestjobs îi susţine pe angajatori în procesul de recrutare, contribuind semnificativ la optimizarea costurilor şi la reducerea timpului de căutare.”
Pe lista de priorităţi a bestjobs se află şi integrarea unor componente de AI în platformă. „Pe de o parte, susţinem candidaţii în a identifica mai uşor joburile potrivite experienţei şi cerinţelor lor, prin BIA - AI coach-ul antrenat de bestjobs pentru a răspunde cât mai eficient interogărilor de pe platformă. Pe de altă parte, oferim companiilor sprijin în completarea anunţurilor de angajare, tot cu ajutorul inteligenţei artificiale, dar şi matching cu cei mai potriviţi candidaţi.”
În plus, una dintre preocupările platformei de recrutare este campania #SalariuLaVedere, prin care bestjobs îşi propune să crească informarea şi conştientizarea privind transparenţa salarială. De la începutul acestei campanii, volumul de anunţuri de angajare cu salariul afişat pe platformă a crescut, ajungând în prezent la aproape 40%. În plus, platforma afişează o estimare de salariu în funcţie de nivelul pieţei şi acolo unde nu este afişat de către angajator.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro