Luni, 9 septembrie, va fi o zi de sărbătoare. Primari, preşedinţi de consilii judeţene, prefecţi, miniştri, preşedintele (dacă nu e plecat pe undeva) îşi vor alege o şcoală şi vor rosti cuvinte de laudă la adresa propriilor persoane. Câte realizări au strâns într-un an în folosul elevilor, al profesorilor, al României educate.

Şcolile alese vor fi sigur dintre cele care arată bine. Sunt reabilitate, zugrăvite, au gazon şi teren sintetic, panouri solare, pe cât posibil să fie şi dintre şcolile de top, cu elevi buni, directori agreaţi, cu aplauze, panglici, fotografii, postări în social media şi declaraţii. Declaraţiile sunt preferatele mele. “Am renovat x şcoli, am reabilitat x terenuri de sport, educaţia este şi a fost prioritatea mandatului meu, siguranţa elevilor şi a profesorilor sunt cele mai importante, îmi doresc ca toţi elevii să înveţe într-un singur schimb, să se bucure că merg la şcoală”. Cred că din această declaraţie imaginată acum am uitat nişte laude, le aştept însă în direct.

Îl aştept şi pe acel primar, şef de partid sau ministru din guvern care va alege să meargă la o şcoală din mediul rural cu WC-ul în curte şi să le promită celor de acolo, la fel ca în ultimii 35 de ani, cum asta se va schimba. Îl aştept pe cel sau pe cea care va alege să meargă în curtea unei şcoli cu containere îngrămădite ca să încapă elevii. Îl aştept pe cel care va merge la o şcoală în trei schimburi, cu elevi de 12-13 ani care vor termina cursurile la orele 19, cu elevi care sar peste masa de prânz de ani întregi pentru că “atât s-a putut”. Îl aştept pe cel care va participa la inaugurarea simultană a trei sedii în care elevii şi profesorii aceleiaşi şcoli învaţă de peste un an.

Îl aştept pe cel sau pe cea care va ieşi în faţa elevilor şi a profesorilor şi le va spune că îi pare rău că renovarea şcolii lor a durat patru ani, că ar fi trebuit să meargă mai des pe şantier, el sau echipa lui, să verifice de mai multe ori pe săptămână ca muncitorii care reabilitează şcoala să fi fost pe şantier.

Situaţiile reale prin care trece şcoala românească la începutul unui nou an şcolar sunt cu sutele şi majoritatea nu au legătură cu cei care se ocupă de educaţia copiilor, respectiv profesorii. Au legătură însă cu cei care administrează şcolile şi educaţia din România.

Iar aşteptările ca lor să le pese, să se implice, să cunoască realitatea sunt nerealiste.

Ligia Deca, ministrul educaţiei, spune azi că a transmis că “este prioritar” să nu mai avem şcoli în trei schimburi. “Nu doar că nu mai este de dorit, dar de anul şcolar viitor, 2025-2026, este ilegal să mai avem şcoli care desfăşoară activitate în trei schimburi”, a spus Ligia Deca.

La începutul anului şcolar trecut a spus la fel. Acum doi ani, la fel. Acum trei ani, la fel. Ministrul educaţiei s-a schimbat, declaraţiile nu.

Sunt 19 şcoli în ţară în trei schimburi, majoritatea în Bucureşti, 12 dintre ele din cauza spaţiului insuficient.

Răspunde cineva?

Ilegal din 2025. Legal acum. Legal şi anul trecut.

Ne pregătim de ani întregi ca şcoala şi educaţia să intre în legalitate, facem proiecte de ţară, zeci de pagini de Românie educată, dăm o lege anul ăsta doar ca anul viitor să avem ce schimba, iar la final, când tragem linie, ne uităm la rezultatele slabe ale copiilor şi mai departe la cel mai mare număr al tinerilor care nu lucrează din UE.

Am ajuns în anul 2024, în Uniunea Europeană, să ne bucurăm de anunţul că toţi elevii din România încep şcoala “fizic”. Că 100 de şcoli sunt relocate din lipsă de spaţiu. Puteau fi mai multe. Că 800 sunt în reabilitare, unele de 2-3 ani, şi nu sunt gata. Că toate acestea sunt veşti bune pentru că, iată, elevii vor învăţa peste ani în şcoli care arată decent.

Dar ce se întâmplă cu actualele generaţii de elevi? Cu cei care sunt plimbaţi între sedii, cu cei care nu au săli de sport, cu cei care fac tehnologia informaţiei pe caiet pentru că nu au laboratoare, cu cei care stau în containere modulare în încăperi mici, cu tavane joase câte 5-6 ore pe zi?

Cele 900 de şcoli aflate în şantier reprezintă 13% din numărul total de unităţi de învăţământ din România. Iar reabilitarea lor într-un timp scurt nu pare să fie o prioritate pentru nimeni.

“Am transmis că este prioritar”, spune Ligia Deca. Cui? Şi ce-a spus?