APAPR: Pilonul II a recuperat deja peste jumătate din scăderile din 2022

Autor: Cosmin Pirv Postat la 17 august 2022 24 afişări

Valoarea sumelor acumulate în Pilonul II de pensii private obligatorii a recuperat în mai puţin de două luni peste jumătate din scăderile din anul 2022, pe fondul îmbunătăţirii cotaţiilor titlurilor de stat, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

APAPR: Pilonul II a recuperat deja peste jumătate din scăderile din 2022

Potrivit unui comunicat al asociaţiei, în 12 august 2022 randamentul mediu al Pilonului II în 2022 arăta un minus de doar 3,2%, comparativ cu -7,6% la finele primului semestru.

Activele administrate de Pilonul II au ajuns la 92,4 miliarde de lei, un record istoric pentru sistem, în creştere puternică, cu 5 miliarde de lei, faţă de valoarea de la mijlocul anului 2022. Faţă de mijlocul lunii august 2021, activele Pilonului II sunt acum mai mari cu aproape 7 miliarde de lei (+8%).

„Evoluţia din ultimele 2 luni arată o creştere robustă şi rapidă a valorii activelor, pe fondul revenirii cotaţiilor titlurilor de stat româneşti, în care fondurile de pensii îşi investesc aproximativ două treimi din sumele administrate. În perioada iunie 2021 – iunie 2022, titlurile de stat româneşti au suferit o depreciere cumulată de 16%, urmată de o recuperare de 7% până astăzi (sursa: indicele I29114RO calculat de Bloomberg)”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii asociaţiei arată că 7,8 milioane români contribuie la 7 fonduri de pensii Pilon II, contribuţiile brute virate în sistem fiind de 74,4 miliarde lei, iar plăţile deja realizate de fonduri sunt de circa 900 de milioane de lei.

„Scăderile din Pilonul II din 2022 au fost cauzate nu de o strategie eronată de investiţii sau de fluctuaţii bursiere, ci de inflaţia record, care a dus la deprecierea titlurilor de stat. Inflaţia a afectat anul acesta principalele economii ale lumii, fiind un fenomen global. În marea majoritate a cazurilor, scăderile de anul acesta au erodat din câştigurile substanţiale anterioare ale Pilonului II, nicidecum din contribuţiile participanţilor (banii viraţi în sistem). Dovada o reprezintă câştigul substanţial, de 18,9 miliarde de lei, net de toate comisioanele de administrare, realizat de Pilonul II peste contribuţiile brute virate în sistem, chiar şi luând în considerare rezultatele de anul acesta”, mai arată reprezentanţii APAPR.

Conform acestora, volatilitatea este normală, iar rezultatele totale la zi ale Pilonului II rămân excelente, cu un câştig mediu anual de 7,4% pe an timp de peste 14 ani chiar şi luând în calcul scăderea din 2022.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
apapr,
pilon ii,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.