Arad: Un incendiu puternic a mistuit 70 de hectare de porumb nerecoltat
Un incendiu puternic a izbucnit într-un lan de porumb de 150 de hectare din judeţul Arad, iar aproape jumătate din suprafaţa cultivată şi nerecoltată a fost mistuită de flăcări, pentru lichidarea focului intervenind mai multe echipaje de pompieri, dar şi fermieri.
Incendiul a izbucnit, vineri seară, într-un lan de porumb de 150 de hectare din comuna arădeană Şeitin, iar la sosirea pompierilor focarele se manifestau pe 60 de hectare.
Pompierii au solicitat sprijinul echipajelor din mai multe comune şi oraşe apropiate, dar şi sprijinul unor asociaţii agricole, care au trimis tractoare şi cisterne pentru a ajuta la stingerea flăcărilor.
Din cauza vântului, focul a mai cuprins zece hectare, până când fermierii au reuşit să facă brazde pentru a limita extinderea incendiului.
”Intervenţia a fost deosebit de dificilă din cauza vântului puternic care a propagat incendiul şi din cauza lipsei surselor de apă din câmp”, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Goerge Pleşca.
Autospecialele de stingere au fost alimentate din localitatea Şeitin, de la o distanţă de zece kilometri, astfel că pentru lichidarea flăcărilor a fost nevoie de aproximativ cinci ore.
În total, conform pompierilor, au fost mistuite de flăcări 70 de hectare de porumb nerecoltat.
Pompierii şi poliţiştii au deschis o anchetă, pentru a stabili cauzele izbucniii incendiului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro