Astra Asigurări, creştere de profit şi prime brute subscrise la nouă luni

Autor: Ana Raduta Postat la 14 noiembrie 2011 24 afişări

Astra Asigurări a înregistrat o creştere a volumului de prime brute subscrise cu 3,47%, dar şi a profitului net contabil cu 333% la finele celui de-al treilea trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Volumul primelor brute subscrise totale nete înregistrate de companie după primele nouă luni ale anului 2011 se ridică la valoarea de 870,4 milioane de lei, din care aproximativ 855 de milioane reprezintă volumul primelor brute subscrise la asigurări generale. Profitul net contabil aferent aceleiaşi perioade a fost de 78 de milioane de lei. Profitul raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut a fost de 18 milioane de lei.

Pe clase de asigurare, structura primelor brute subscrise arată astfel: 277 de milioane de lei au venit din segmentul de asigurări de clădiri şi bunuri, în creştere cu 142% faţă de aceeaşi perioadă din 2010; 520 de milioane de lei au venit din asigurările auto, din care 374,6 de milioane de lei au fost prime din RCA. "Scăderea constantă a segmentului auto este generată de diminuarea dramatică a preţurilor primelor la poliţele RCA şi CASCO. Suntem îngrijoraţi de politica de preturi mici practicată la aceste tipuri de asigurări, în contextul în care valoarea daunelor creşte în mod constant", spune Radu Mustăţea, preşedintele directoratului Astra Asigurări.

Asigurările de viaţă au înregistrat o creştere de 35% faţă de al treilea trimestru al anului trecut şi au ajuns la un nivel al primelor brute subscrise de 15,3 milioane de lei.

Totalul daunelor plătite de companie a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere de 34,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, de la 371 de milioane de lei (84.584 de dosare) până la 499 de milioane de lei (118.388 de dosare). În cea mai mare parte, creşterea a fost înregistrată la plata daunelor pentru asigurări generale, respectiv 34,88%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Astra Asigurări,
profit,
prime brute
/actualitate/astra-asigurari-crestere-de-profit-si-prime-brute-subscrise-la-noua-luni-8971191
8971191
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.