Atacurile teroriste din Europa schimbă harta turistică a continentului. Care sunt cele mai periculoase destinaţii de vacanţă. Unde se plasează România?
Atacurile teroriste recente şi instabilitatea din anumite ţări ale Europei le pun probleme celor care îşi doresc să pe treacă vacanţa într-o destinaţie considerată până recent ca fiind sigură. Site-ul britanic express.co.uk a clasificat ţările europene în funcţie de riscul de atac terorist stabilit de autorităţile din fiecare stat, iar multe dintre acestea au trecut de la a fi printre cele mai populare destinaţii de vacanţă, la o ţară „ameninţată de terorism”.
Spania este un astfel de exemplu, până nu de mult una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor din întreaga lume, iar acum, statul din peninsula Iberică este pe lista ţărilor cu un nivel al activităţii teroriste ridicat. Autorităţile spaniole îi sfătuiesc pe turiştii care vor să viziteze Peninsula Iberică să fie vigilenţi şi să urmărească instrucţiunile autorităţilor locale în caz că vor să aleagă această ţară ca următoarea destinaţie turistică.
Alerta de călătorie de pe site-ul guvernului spaniol anunţa în 2015 că poliţia a descoperit câteva grupuri de persoane care recrutau indivizi pentru a călători în Siria şi Irak, mai scrie express.co.uk.
Şi Franţa este pe lista ţărilor cu un pericol iminent pentru turiştii care aleg să călătorească aici, mai ales după ce de mai bine de un an Parisul şi alte oraşe au fost ţinta teroriştilor. Intervenţia guvernului de la Paris asupra Statului Islamic în urma atacurilor revendicate de organizaţia teroristă a dus la creşterea ameninţărilor asupra Franţei, iar autorităţile franceze le recomandă cetăţenilor şi turiştilor să fie atenţi la orice li s-ar părea suspect în locurile publice, scrie express.co.uk. De altfel, pe lista statelor ameninţate de terorism apar unele dintre cele mai puternice economii europene, multe dintre ele fiind implicate în lupta contra ISIS sau a altor organizaţii similare. Cea mai puternică economie europeană, Germania, apare colorată în roşu pe harta express.co.uk, ceea ce înseamnă că alerta este maximă. Astfel, în urma atacurilor recente şi Germania a intrat în topul ţărilor la care oamenii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a-şi plănui vacanţa. Lista ţărilor nesigure este completată de Marea Britanie, Belgia şi Rusia, la rândul lor economii de top pe bătrânul continent.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro