Autorităţile propun instituirea carantinei în Bistriţa, unde incidenţa Covid a depăşit 9 la mie

Autor: Mediafax Postat la 16 noiembrie 2020 110 afişări

Autorităţile propun instituirea carantinei în Bistriţa, unde incidenţa Covid a depăşit 9 la mie

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bistriţa-Năsăud a decis, luni, începerea demersurilor pentru instituirea carantinei în oraşul Bistriţa, unde rata de incidenţă a cazurilor de Covid a depăşit 9 la mia de locutori.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Bistriţa-Năsăud, incidenţa cazurilor de Covid-19 a ajuns luni în Bistriţa la 9,01/1000 locuitori fără focare, respectiv 9,83/1000 locuitori cu focare.

Astfel, Direcţia de Sănătate Publică a înaintat Institutului Naţional de Sănătate Publică analiza ce cuprinde şi datele statistice din ultimele 14 zile, documentaţie care stă la baza Hotărârii de carantinare.

„Hotărârea carantinării municipiului Bistriţa intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial”, a anunţat Prefectura.

Printre restricţiile propuse se numără limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de Declaraţie pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz.

„În intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei carantinate se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10:00 - 14:00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani, în intervalele orare 06:00 - 10:00, respectiv 14:00 - 20:00;

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;

j) eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;

k) participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;

l) pentru achiziţia, service-ul, afectarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

m) alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

n) participarea la activităţi religioase”, se arată în comunicat.

De asemenea, între orele 22.00 şi 6.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai în interes profesional, pentru asistenţă medicală sau pentru îngjirirea copiilor sau altor rude.

Conform deciziei, se permite tranzitarea localităţii Bistriţa de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.

„Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 şi al art.71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările şi completările ulterioare; Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane; Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 şi al art.71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai arată în decizia CJSU.

În zona carantinată se interzic: organizarea de evenimente private în spaţii închise şi deschise, activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, a saloanelor de înfrumuseţare, toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective care se desfăşoară în spatii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de profil.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
carantina,
autoritati,
bistrita,
propunere,
deplasare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.