Balcerowicz despre Rusia: Cea mai bună reacţie ar fi să nu ignorăm pericolul acţiunilor lui Putin

Postat la 03 aprilie 2014 55 afişări

Leszek Balcerowicz, fost vicepremier al Poloniei-ministru al Finanţelor şi fost preşedinte al Băncii Naţionale, consideră că disputa Ucraina-Rusia e o problemă europeană şi că ar fi o greşeală să fie ignorat pericolul reprezentat de acţiunile lui Putin, susţinând ideea unor sancţiuni economice dure.

Balcerowicz despre Rusia: Cea mai bună reacţie ar fi să nu ignorăm pericolul acţiunilor lui Putin

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Balcerowicz se pronunţă în favoarea întăririi unităţii Occidentului şi a unei Alianţe economice transatlantice.

"O lecţie din ceea ce Putin a făcut este că Europa are mare nevoie de o politică energetică mai bine coordonată", afirmă el.

Prof. Dr. Leszek Balcerowicz va veni în România, urmând să participe la "Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014", organizată de Coface şi Agenţia de presă Mediafax în 9 aprilie.

Balcerowicz este un renumit economist şi politician, fiind considerat arhitectul reformelor iniţiate în Polonia în 1989, după căderea comunismului. Având realizări remarcabile, el a fost o figură dominantă în dezvoltarea ţării şi în strategia economică a Poloniei în perioada 1989-2007. Ca vicepremier, Balcerowicz a contribuit la transformarea istorică a Poloniei prin trecerea de la economia centralizată la o economie de piaţă, îmbinând vastele sale cunoştinţe în economie şi ştiinţe sociale cu valorile filozofiei morale şi politice.

Prezentăm prima parte din interviul pe care Leszek Balcerowicz l-a acordat Agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: Ce ar trebui să înveţe Europa din conflictul Ucraina-Rusia?

Leszek Balcerowicz: Aceasta nu este doar o problemă a Ucrainei, ci este una europeană, dacă nu chiar globală, deoarece cred că pentru prima dată de când Saddam Hussein a invadat Kuweitul, avem de-a face cu o invazie a unei ţări asupra alteia, cu încălcarea tuturor tratatelor. Dacă acest incident va fi perceput drept benefic de către agresori - adică Putin şi aliaţii săi - atunci cred că lumea va fi mult mai puţin sigură, iar garanţiile oferite de Occident vor fi lipsite de valoare.

Aşa că aceasta este o problemă globală şi nu este doar în interesul Ucrainei şi al Europei de Est, dar cred că este şi în interesul Occidentului să ia măsuri astfel încât acest incident să nu fie perceput ca fiind benefic agresorului.

Reporter: Această criză ar putea genera o nouă criză economică mondială?

Leszek Balcerowicz: Nu poţi preveni riscurile într-o astfel de situaţie şi consider că riscul major ar fi să pretindem că nu s-a întâmplat nimic şi să nu reacţionăm cu măsuri care să-l descurajeze pe Putin. Dacă luăm aceste măsuri, atunci există riscul unor anumite reacţii din partea Rusiei, iar acesta este un risc real, dar cred că este un risc mult mai mic decât acela de a ignora pericolul demersului lui Putin. Dacă vrei să întăreşti economia în perioade dificile, atunci accelerează reformele. Şi fiecare ţară necesită anumite reforme. Este valabil pentru Polonia, este valabil pentru România, este valabil pentru Franţa, este valabil pentru Statele Unite etc.

Reporter: Deci cea mai bună reacţie ar fi...

Leszek Balcerowicz: Cea mai bună reacţie ar fi să nu ignorăm ameninţarea. Şi dacă ne temem de riposta economică a Rusiei, atunci să ne îmbunătăţim politicile economice, pentru a întări economia. După cum am spus, fiecare ţară are de făcut anumiţi paşi. Şi, de asemenea, ceea ce este foarte important, este întărirea unităţii Occidentului – aceasta înseamnă Alianţa Transatlantică între SUA şi UE. Cred că ar trebui accelerate măsurile pentru crearea Alianţei economice transatlantice. O lecţie din ceea ce Putin a făcut este că Europa are mare nevoie de o politică energetică mai bine coordonată.

Reporter: Consideraţi că sancţiunile economice împotriva Rusiei sunt o opţiune corectă sau ar putea avea efect de bumerang?

Leszek Balcerowicz: Absenţa sancţiunilor economice sau a sancţiunilor economice serioase ar fi mult mai periculoasă decât aplicarea unor sancţiuni economice dure. Trebuie întotdeauna analizate opţiunile şi riscurile. Repet: Nu ignoraţi această situaţie! Şi trebuie avut în vedere că Produsul Intern Brut cumulat al Occidentului - Europa şi Statele Unite - este de aproape 20 de ori mai mare decât al Rusiei. Rusia este o economie subdezvoltată, exporturile se bazează în proporţie de peste 70% pe materii prime, în special petrol şi gaze.

Reporter: Care credeţi că vor fi statele cele mai afectate de această situaţie?

Leszek Balcerowicz: Depinde de riposta Rusiei la măsurile dure din partea Occidentului. Amintiţi-vă că ei depind foarte mult de exporturile de petrol şi gaze şi că băncile lor sunt fragile!

Aşa că nu ştim ce vor face în replică la măsuri mai ferme din partea Occidentului. Oricum, în ceea ce priveşte riposta economică, opţiunile lor sunt limitate, pentru că ritmul de creştere economică e încetinit, PIB aproape stagnează, sectorul financiar este fragil, exporturile, aşa cum am spus, sunt reprezentate majoritar de materii prime, iar ei trebuie să exporte pentru a obţine bani.

Reporter: Ţări precum Polonia şi România s-ar putea trezi la mijloc, între Rusia şi statele occidentale.

Leszek Balcerowicz: Aici nu vorbim despre măsuri luate de unul sau mai multe state individual, ci despre măsuri luate de UE, în ansamblu, şi, chiar mai mult, de întreg Occidentul. Rolul nostru va fi atunci să acţionăm în cadrul acestor structuri pentru a încerca să obţinem răspunsuri decisive. Cred că liderii polonezi deja au făcut asta. Nu pot comenta în ceea ce priveşte România pentru că nu deţin suficiente informaţii.

Reporter: Unele ţări sunt extrem de dependente de gazul rusesc şi s-ar putea afla într-o situaţie dificilă.

Leszek Balcerowicz: Este adevărat, dar, repet, aceasta este o decizie strategică, ce implică anumite riscuri, iar eu sunt profund convins că riscul de a nu da o replică dură agresiunii ruse este, pe un termen ceva mai lung, mai mare decat acela de a riposta.

Mai mult, ca membru al UE, beneficiezi de protecţie. Nu completă, dar dacă Rusia încearcă să agreseze anumite ţări, riposta va veni din partea Uniunii Europene ca întreg, nu doar izolat din partea statelor care sunt afectate.

Prof. Dr. Leszek Balcerowicz se va afla la Bucureşti, urmând să participe la "Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014", organizată de Coface şi Agenţia de presă Mediafax în 9 aprilie, de la ora 9.00, la Hotel Hilton.

"Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014" este eveniment premium şi s-a dezvoltat peste ani, devenind o tradiţie şi un eveniment de referinţă pentru mediul de afaceri. Ediţia de anul acesta va beneficia de participarea a peste 300 de persoane, mai exact reprezentanţi de top din cele mai mari companii româneşti, dar şi multinaţionale, experţi în riscul de ţară şi specialişti din domeniul academic, bancar şi investitori străini.

Printre lectorii deja confirmaţi se mai numără: Prof. Dr. Yves ZLOTOWSKI - Economist Şef Coface; Valentin LAZEA - Economist şef al Băncii Naţionale din România, economiştii şefi ai celor mai importante bănci din România, miniştri, reprezentanţi ai mediului de afaceri intern şi internaţional.

Pentru a participa la "Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014" este necesară completarea formularului de înregistrare online, la adresa: http://mediafaxtalks.ro/risc-tara-coface/inregistrare.htm

Mai multe informaţii despre conferinţă pot fi aflate accesând website-ul evenimentului: http://mediafaxtalks.ro/risc-tara-coface/index.htm

Urmărește Business Magazin

/actualitate/balcerowicz-despre-rusia-cea-mai-buna-reactie-ar-fi-sa-nu-ignoram-pericolul-actiunilor-lui-putin-12392866
12392866
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.