Băsescu: Nu cumva avem risc să fie mai importante comandamentele economice ca solidaritatea cu estul?

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 22 iulie 2014 58 afişări

Preşedintele Traian Băsescu s-a întrebat, luni, dacă nu cumva există riscul să fie mai importante comandamentele economice decât solidaritatea cu statele din flancul estic şi a precizat că astăzi este Ucraina, dar se poate ajunge la frontiera balticilor, a Poloniei şi a României.

"Astăzi este Ucraina, se ajunge la frontiera balticilor, a Poloniei, a României. Nu cumva avem riscul să fie mai importante comandamentele economice decât solidaritatea cu statele din flancul estic?", a spus preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a menţionat că, în opinia sa, "Europa trebuie să vină, în practică, la valorile ei reale, pornind de la valoarea cea mai importantă, siguranţa oamenilor, iar Federaţia Rusă trebuie tratată prin aceatsă prismă, chiar dacă avem pierderi economice consistente".

"Nu vor fi mai mari (pierderile economice, n.r.) decât ale Federaţiei Ruse", a adăugat şeful statului.

În opinia preşedintelui Băsescu, "a aplica cu mănuşi măsurile din etapa a treia de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse este o eroare".

"Cu cât întârziem mai mult, cu atât vom plăti mai scump neluarea la vreme a măsurilor de stopare a entuziasmului domnului Putin de a-şi recuceri imperiul fostei Uniuni Sovietice", a mai opinat el.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BĂSESCU,
UCRAINA,
/actualitate/basescu-nu-cumva-avem-risc-sa-fie-mai-importante-comandamentele-economice-ca-solidaritatea-cu-estul-12953862
12953862
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.