Benzina a revenit peste pragul de 5 lei. Vine din urmă şi motorina
Litrul de benzină a depăşit din nou pragul de 5 lei, arată datele colectate de ZF de pe site-ul Petrom, cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală, după o perioadă de aproape două luni în care carburantul s-a comercializat sub acest nivel.
Şi litrul de motorină este foarte aproape de a trece din nou de acest prag, cel puţin în staţia de pe strada Lucreţiu Pătrăşcanu din reţeaua Petrom.
Potrivit datelor furnizate de Petrom, în primul semestru al anului cererea de carburanţi din sectorul de retail, cel mai important segment al pieţei de 10 miliarde de euro a benzinei şi motorinei, a crescut cu 5,6% faţă de perioada similară a anului trecut. În raportul semestrial al Petrom se arată că firma a bifat o creştere de 6,1% pe acest segment, depăşind astfel evoluţia pieţei.
Creşterea cererii de carburanţi din prima jumătate a anului continuă tendinţa înregistrată în 2015, când pentru prima dată de la izbucnirea crizei cererea a înregistrat un plus de peste 5%. Principalul motiv care a readus apetitul de consum a fost scăderea accentuată a preţurilor carburanţilor pe fondul prăbuşirii preţului barilului de petrol. Menţinerea preţurilor sub pragul de 5 lei pe litru atât în cazul benzinei, cât şi al motorinei a susţinut creşterea şi pe primul semestru.
Faţă de prima jumătate a anului trecut, preţul litrului de benzină este cu 12% mai mic, iar motorina este cu 17% mai ieftină, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor colectate de pe site-ul Petrom. Media de preţ pentru primul semestru a fost de 4,8 lei pe litrul de benzină şi de 4,6 lei pe litrul de motorină, calculele fiind făcute pornind de la preţurile afişate în staţia de pe str. Lucreţiu Pătraşcanu din Bucureşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro