Berlusconi îşi vinde cuibuşorul de nebunii cu jumătate de miliard de euro (GALERIE FOTO)

Autor: Razvan Muresan Postat la 10 septembrie 2012 71 afişări

Fostul premier italian, Silvio Berlusconi, a vândut vila sa de pe Costa Smeralda, cu 470 de milioane de dolari, sultanului Khalifa bin Zayed bin Sultan Al Nahyan. Locul a devenit celebru ca urmare a petrecerilor bunga-bunga organizate de Berlusconi şi prietenii săi.

Al Nahyan este unul dintre cei mai bogati oameni din lume, cu o avere estimată la circa 25 de miliarde de dolari. Fostul premier, Silvio Berlusconi, a luat decizia de a vinde proprietatea ca urmare a atacurilor repetate ale presei din Peninsulă, el fiind filmat şi fotografiat în ipostaze compromiţătoare în interiorul casei sale. Fostul premier ceh, Mirek Topolanek, a fost fotografiat gol în vila de pe Costa Smaralda şi ulterior a recunoscut că a petrecut alături de omologul său italian, fără să admităm veridicitatea pozelor prezentate în presă.

Potrivit sport.ro, suma încasată de Berlusconi asigură bugetul echipei AC Milan, pe care Berlusconi o patronează, pe o durată de zece ani.

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a demisionat la finele anului trecut din funcţia deţinută, părăsind Guvernul în huiduielile foştilor săi alegători, care au ieşit în stradă pentru a sărbatori demisia sa.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/berlusconi-isi-vinde-cuibusorul-de-nebunii-cu-jumatate-de-miliard-de-euro-galerie-foto-10047225
10047225
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.