Când preţurile alimentelor cresc în întreaga lume, pentru ţările sărace pericolul cel mai mare este foametea. În economiile mai dezvoltate, riscul este reducerea accesului la o nutriţie sănătoasă. Franţa şi Belgia, ţări  - providenţă cu resurse financiare şi agricole, experimentează cu o formă unică de „securitate socială pentru alimente”.

Într-o dimineaţă de iarnă în Schaerbeek, un cartier plin de viaţă din nord-estul Bruxelles-ului, Marie-Christine Hache se plimbă pe culoarele supermarketului BEES Coop umplându-şi căruciorul de cumpărături cu fructe, legume, nuci, orez, legume şi paste organice, scrie BBC.

Pentru Hache, povara achiziţiilor de alimente în mijlocul unui val de preţuri record a fost uşurată prin participarea la una dintre cele două iniţiative noi prin care se testează „securitatea socială pentru alimente”. Accesul la alimente este o preocupare tot mai mare pentru un număr în creştere de gospodării din întreaga lume, deoarece oamenii se chinuie să facă faţă celei mai mari crize a costului vieţii dintr-o generaţie sau chiar două. Cum unele familii sunt forţate să reducă din consumul de alimente pentru a acoperi alte cheltuieli esenţiale, insecuritatea alimentară este în creştere în întreaga lume. Ideea de securitate socială pentru alimente ar putea suna exagerat.

Dar prin proiecte recent lansate în Montpellier, din Franţa, şi la Bruxelles, în Belgia, colectivităţi în plină dezvoltare de ONG-uri, fermieri, cercetători şi cetăţeni de rând experimentează cu ideea că alimentele de calitate, hrănitoare şi ecologice ar trebui să fie accesibile tuturor, indiferent de venituri. „A mânca sănătos şi a avea acces la alimente de calitate este costisitor şi doar o parte mică a populaţiei îşi poate permite să facă acest lucru”, spune Margherita Via, manager de proiect la BEES Coop. Inspirate de sistemele universale de asistenţă medicală precum cele din Franţa şi Belgia, grupuri ale societăţii civile au propus înfiinţarea unei noi ramuri de securitate socială în baza căreia fiecare cetăţean să primească o indemnizaţie lunară care să îi permită să cumpere alimente ce respectă anumite criterii de mediu şi etică. În esenţă, ideea este de a nu mai considera alimentele o marfă. „Este necesară o revizuire totală a sistemului alimentar agroindustrial bazată pe dreptul la hrană”, spune agronomul Mathieu Dalmais, unul din liderii mişcării încă de la înfiinţarea ei în 2017 prin munca sa la ISF-AgriSTA, una dintre cele 11 organizaţii care lucrează la proiect în Franţa.

Pe măsură ce costurile sistemului alimentar industrial modern, globalizat – pierderea biodiversităţii, exploatarea forţei de muncă, risipa alimentară, bolile – s-au accentuat în ultimii ani, apelurile pentru transformarea acestuia s-au înmulţit. Rezolvarea eficientă a acestor probleme necesită o abordare sistematică şi aici intervine securitatea socială pentru alimente, explică Jonathan Peuch, ofiţer de advocacy pentru dreptul la hrană şi nutriţie la Fian Belgium. În cadrul schemei propuse pentru Franţa şi Belgia, fiecare persoană (sau părinţii pentru minori) ar primi automat o sumă fixă în fiecare lună prin, de exemplu, un card special. S-au propus între 100 şi 150 euro lunar pentru adulţi şi între 50 şi 75 euro pentru copii. La fel ca la asistenţa medicală, sistemul ar fi finanţat prin contribuţii din partea fiecărui cetăţean proporţional cu venitul acestuia. În Belgia, Fian a propus ca persoanele care câştigă 3.000 euro lunar brut să contribuie cu 150 euro în fiecare lună, cei care câştigă mai mult contribuind cu mai mult, iar cei care câştigă mai puţin contribuind cu mai puţin. Cu toate acestea, toţi ar primi 150 euro lunar. De fapt, un astfel de mecanism ar ajuta la redistribuirea avuţiei de la cei cu cele mai multe mijloace către cei cu cele mai puţine. Finanţarea suplimentară ar putea fi strânsă printr-o contribuţie a statului, de exemplu din impozitele pe profitul companiilor multinaţionale alimentare sau prin creşterea accizelor la produsele care pot afecta sănătatea cum ar fi alcoolul şi tutunul.

„Unii oameni spun că din punct de vedere politic ideea este utopică”, explică Peuch. „Nu cred că este o utopică, este doar alegerea societăţii de a spune că ne vom majora contribuţia şi că  vrem să punem aceşti bani aici.”

Presiunea alimentaţiei deficitare asupra sistemelor de sănătate este semnificativă. Conform unui studiu realizat în Belgia, de exemplu, costurile de asistenţă medicală şi cele ale productivităţii pierdute din cauza excesului de greutate au totalizat 4,5 miliarde de euro pe an între 2013 şi 2017.

Doar produsele alimentare care îndeplinesc anumite criterii – cum ar fi certificarea ecologică, salariu echitabil pentru fermieri şi lucrători şi lanţuri scurte de aprovizionare – ar putea fi achiziţionate cu alocaţia primită prin astfel de programe, iar banii ar putea fi utilizaţi oriunde sunt vândute produsele. Aceste criterii sunt menite să susţină o transformare mai largă a sistemului alimentar într-unul mai just şi mai sustenabil. Deşi alimentele organice nu sunt mai sănătoase în ceea ce priveşte nutrienţii, studiile arată că acestea expun consumatorii la mai puţine pesticide asociate bolilor umane şi bacteriilor rezistente la antibiotice. Agricultura ecologică are un impact mai mic asupra mediului decât agricultura convenţională şi poate spori biodiversitatea - crescând bogăţia speciilor cu 30% şi numărul de organisme cu 50%, potrivit analizelor comparative. Testele, care au început anul acesta în Franţa şi anul trecut în Belgia, se vor desfăşura fiecare timp de 12 luni, iar rezultatele de până acum par a fi pozitive. În cel de la Bruxelles, finanţat de centrul naţional de asistenţă socială, participanţii din aproape 60 de familii cu venituri mici primesc 150 de euro lunar timp de un an – fără a fi nevoie să contribuie – pentru cumpărături într-un singur supermarket: BEES Coop. Via spune că până acum participanţii au cumpărat în principal produse alimentare de bază, o mică parte fiind alocată articolelor nealimentare, cum ar fi săpunul şi hârtia igienică. Hache apreciază că iniţiativa a dus la îmbunătăţirea dietei şi la reducerea nivelului de stres. „Oamenii pot cumpăra fructe şi legume organice şi produse vrac în cantităţile pe care şi le doresc”, spune ea. Proiectul din Montpellier, suplimentat cu granturi publice şi private, se apropie mai bine de obiectivul ca participanţii mai bogaţi să contribuie mai mult. Timp de un an, fiecare dintre cei 400 de participanţi, dintre care jumătate trăiesc în sărăcie, trebuie să contribuie cu o sumă voluntară între 1 şi 150 euro lunar şi primeşte 100 euro lunar, indiferent de contribuţie. Pentru a preveni utilizarea abuzivă a indemnizaţiei, comitetul cetăţenesc din spatele proiectului acordă fondurile într-o monedă locală primită de cinci supermarketuri din oraş. Emma Patterson, lector principal în nutriţie sănătoasă pentru public la Institutul Karolinska din Stockholm, spune că iniţiativa este o modalitate excelentă de a aborda bariere structurale precum costul şi accesibilitatea. „Există dovezi substanţiale care sugerează că a lucra într-un mod structural este mai eficient decât doar furnizarea de informaţii oamenilor”, spune ea. Cu toate acestea, Patterson avertizează că prin restricţionarea numărului de magazine în care pot fi cheltuite fondurile, accesul poate rămâne blocat. „Pentru a avea un impact larg, trebuie să implicaţi supermarketurile obişnuite şi să puneţi acest proiect la dispoziţia tuturor. În caz contrar, aţi ajuta oameni care sunt deja în măsură să facă drumuri suplimentare la magazine speciale. Nu aţi ajunge la segmentul mai larg de populaţie care chiar trebuie ajutată.” În lume este produsă suficientă hrană pentru a hrăni 10 miliarde de oameni, totuşi o mare parte din populaţie nu se hrăneşte adecvat şi, la nivel global, foametea, insecuritatea alimentară şi malnutriţia sunt în creştere. Chiar şi înainte de invazia Ucrainei de către Rusia, un război care a dus la creşterea vertiginoasă a preţurilor la alimente, 3,1 miliarde de oameni nu îşi puteau permite o dietă sănătoasă. În toată Europa, din Marea Britanie până în Spania şi din Germania până în Letonia, numărul de clienţi ai băncilor alimentare este în creştere. Povestea se repetă în America. Băncile de alimente din Canada au raportat vizite record. Iar în Argentina băncile alimentare nu sunt în măsură să satisfacă cererea. În SUA, aceste instituţii se confruntă cu creşterea cu o treime a solicitărilor de ajutor. Peuch crede că a fi forţat să ceri mâncare nu este ceva demn şi că ajutorul alimentar, deşi joacă un rol în situaţii extreme, nu poate fi un răspuns pe termen lung la insecuritatea alimentară. „Uneori statul ne spune: «Nu avem nicio problemă cu alimentele în ţara noastră pentru că acordăm ajutor alimentar»”. Dar ajutorul alimentar nu este echivalent cu garantarea dreptului la hrană”, spune el. „Oferă doar o cantitate limitată şi, când vine vorba de calitate, oamenii nu pot alege cu adevărat.” Patterson este de acord că este important ca oamenii să aibă libertatea de a-şi alege propria mâncare şi ca intervenţiile să fie concepute şi dezvoltate cu demnitatea persoanei în minte. În condiţiile în care insecuritatea alimentară este o preocupare din ce în ce mai mare în toată Europa, militanţii cred că s-ar putea deschide o fereastră de oportunitate pentru a face schimbări. „Când trebuie să mănânci alimente pe care nu vrei să le cumperi, dar trebuie să le cumperi pentru că nu ai de ales… asta îţi deschide ochii”, spune Peuch. Studiile arată că venitul mai scăzut al gospodăriilor este asociat în mod constant cu o calitate mai slabă a dietei, deoarece dietele cu costuri reduse se bazează pe alimente care dau  energie multă, dar sunt sărace în nutrienţi. În Scoţia, medicii de familie au raportat cazuri în creştere de malnutriţie din cauza dependenţei excesive de astfel de alimente de la debutul crizei costului vieţii. Alimentaţia deficitară este legată de creşterea la nivel mondial a deficienţelor de micronutrienţi, cu obezitate şi boli care pot fi prevenite precum bolile de inimă, accidentul vascular cerebral şi diabetul de tip 2. Insecuritatea alimentară dăunează în special sănătăţii, dezvoltării şi bunăstării copiilor, ale căror cerinţe nutriţionale sunt ridicate într-o perioadă de creştere fizică rapidă. La nivel global, malnutriţia infantilă este considerată una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică.

O analiză a lui Jean-François Neven, avocat de dreptul muncii şi  drept social, a găsit că instituirea securităţii sociale pentru alimente în Belgia este posibilă din punct de vedere juridic şi instituţional. Dar pentru a deveni realitate este nevoie de depăşirea unui obstacol care s-ar putea dovedi mai dificil: schimbarea modului de gândire. În ciuda faptului că Belgia şi Franţa sunt astăzi mai bogate decât atunci când şi-au înfiinţat sistemele de securitate socială, Peuch spune că este dificil pentru mulţi oameni să gândească dincolo de propriile interese şi să vadă securitatea socială ca pe ceva pozitiv din care câştigă toată lumea. Dalmais este sigur că schimbarea de mentalitate este îngreunată de capitalism, iar subaprecierea defectelor sistemului alimentar este, de asemenea, o piedică. Complexitatea securităţii sociale pentru alimente îi sperie adesea pe oameni, care „preferă soluţii mai simplu de implementat, dar naive şi incapabile să schimbe totul”. Schimbarea a fost lentă la nivel politic, spune el, deşi reacţia cetăţenilor la teste a fost pozitivă. Testele aflate în desfăşurare în Franţa şi Belgia ar putea face doar progrese mici într-un mediu cu astfel de provocări foarte mari. Dar cel puţin ar putea ajuta cercetătorii să răspundă la întrebări de bază despre fezabilitatea unei astfel de scheme pe o scară mai largă, cum ar fi dacă o alocaţie lunară este suficientă, dacă participanţii sunt mulţumiţi şi ce aleg oamenii să cumpere cu banii (în aceste studii, participanţii sunt liberi să aleagă alimentele pe care le preferă).Dincolo de aceste două teste, ideea prinde avânt în Europa. Două teste similare în Toulouse şi Bordeaux, tot în Franţa, sunt în pregătire şi urmează să fie lansate în următorii doi ani. Peuch anticipează că conceptul va continua să câştige teren în Belgia, unde deja 67 de organizaţii fac parte din colectivul care promovează securitatea socială pentru alimente. „Oamenii vor spune că nu se poate, sunt doar vise”, spune Peuch. „Dar când vezi ce s-a închegat în spate, oferind susţinere reală, ideea devine mai concretă şi mai realistă.”