Bolojan: Creşterea taxelor este inevitabilă dacă România nu rezolvă problemele economice actuale

Autor: Andreea Tobias Postat la 15 ianuarie 2025 11 afişări

Bolojan: Creşterea taxelor este inevitabilă dacă România nu rezolvă problemele economice actuale

România va ajunge inevitabil la majorări de taxe şi impozite dacă nu reuşeşte să-şi pună ordine în finanţe, avertizează Ilie Bolojan. Nu este o chestiune de „dacă", ci de „când", avertizează liderul PNL: „România are nişte probleme de sănătate. Ori merge la medic, ori la urgenţe”.

Pentru a evita acest scenariu, România trebuie să acţioneze pe mai multe fronturi: reducerea cheltuielilor, îmbunătăţirea colectării veniturilor actuale, menţinerea stabilităţii pentru a putea lua credite în condiţii bune şi atragerea fondurilor europene pentru investiţii.

Bolojan subliniază, la Europa FM, că una dintre problemele majore este evaziunea fiscală, în special în domeniul TVA, unde există un fenomen al „insolvenţei în cascadă" - companii care intră programat în insolvenţă când acumulează datorii, pentru ca apoi să înfiinţeze alte firme şi să continue acelaşi ciclu.

„România are nişte probleme de sănătate. Simte care ceva dureri în anumite zone. Şi tu ai două posibilităţi. Să te duci la medic să vezi care sunt cauzele, ştim acum care sunt cauzele, şi să tratezi cauzele până boala nu se agravează sau să nu faci nimic, crezând că amânarea sine die va rezolva problemele şi să ajungi să te tratezi în urgenţă.

Dar toţi ştim că atunci când vine ambulanţa să ducă un pacient, riscurile operaţiei sunt mult mai mari, costurile sunt mult mai mari”, afirmă Ilie Bolojan.

În ce priveşte creşterea pensiilor, liderul PNL afirmă că „există o intenţie”, dar problema este „să îţi poţi permite să faci acest lucru. Şi concluzia discuţiei de astăzi de la Ministerul de Finanţe a fost că la jumătatea anului se vor face o evaluare în funcţie de realităţile bugetare, execuţie bugetară, încăsări, venituri, reforme, reduceri de cheltuilei, se va decide într-o formă sau altă”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bolojan,
taxe,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.