Franţa este singura ţară europeană care are un arsenal nuclear.

Interesul Berlinului de a activa o „umbrelă atomică europeană” contrastează cu doctrina defensivă a Franţei.

Nu se ştie însă dacă ar fi suficient împotriva unui atac nuclear rusesc şi ce rol al juca Londra, o altă putere nucleară.

Dacă Europa nu mai poate conta pe NATO, după ameninţările recente al lui Donald Trump, în condiţiile în care există riscul revenirii la situaţia pre-Biden – când Angela Merkel a spus celebra frază „trebuie să înţelegem că nu mai putem conta pe prietenul nostru american ca înainte” - poate UE să-şi construiască singură propria descurajare nucleară?

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, avertizează că Rusia ar putea ataca în 5-8 ani. Desfăşurarea trupelor ruse la graniţele ţărilor baltice s-a dublat. Iar dacă Trump îl invită pe Putin „să ia orice dracu’ vrea în Europa”, atunci este evident că până şi tabuul „bombei atomice europene” se dărâmă. Cel puţin în Germania şi Franţa.

Liderul (Spitzenkandidatin) al SPD la alegerile europene, Katarina Barley, a fost cea care a argumentat într-un interviu acordat Tagesspiegel că bombele atomice ale UE ar putea deveni „o problemă”. Barley, puţin cunoscută în afara Germaniei, este alegerea cancelarului pentru Bruxelles.

Dar oponentul SPD, Manfred Weber, şeful Partidului Popular European, a declarat în Bild. „Cea mai mare promisiune a Europei este că trăim împreună în pace. Trebuie să reînnoim această promisiune în aceste vremuri de cotitură istorică.” Europa, a adăugat el, inclusiv puterile nucleare Franţa şi Regatul Unit, care nu este membru UE, trebuie să devină „atât de puternică din punct de vedere militar încât nimeni să nu vrea să concureze cu noi”.

Prin urmare, argumentează Weber, UE are nevoie de un mijloc de descurajare care să includă arme nucleare.

Discursul lui Emmanuel Macron la Stockholm din 31 ianuarie a redeschis dezbaterea asupra naturii descurajării nucleare franceze: un arsenal chemat să protejeze doar Franţa sau întreaga Uniune Europeană? Marine Le Pen l-a acuzat pe Macron că vrea să „europeneze forţa noastră nucleară, ceea ce este o nebunie”, iar Bastien Lachaud (stânga radicală) a vorbit despre o „ruptură totală cu doctrina nucleară franceză”.

La baza acestor reacţii alarmate stă neînţelegerea a ceea ce a spus exact Macron, care – spre deosebire de ceea ce s-a raportat iniţial – nu a anunţat că vrea să pună toată Europa sub umbrela nucleară franceză şi cu atât mai puţin să fie gata să predea codurile rachetelor focoase nucleare către Bruxelles. În condiţiile în care Franţa este una dintre ţările care nu pune la dispozţia NATO 2% din PIB.

Doctrina nucleară franceză

Odată cu Brexit, Franţa este acum singura ţară din UE dotată cu arme nucleare.

Doctrina nucleară franceză, însă, pentru moment, rămâne neschimbată, după cum se poate citi în documentul specific făcut public de Ministerul Apărării, care enumeră caracteristicile acesteia:

1) doar defensiv, pentru a apăra „interesele vitale” ale Franţei;

2) permanent şi credibil, sub 300 focoase;

3) doar strategic şi nu tactic (adică bomba atomică nu este o armă ca toate celelalte de pe câmpul de luptă, ci serveşte ca element de descurajare);

4) suverană şi independentă, dar concepută în cadrul NATO şi constituie „o contribuţie puternică şi esenţială la securitatea Europei”.

Punctele 1) şi 4) privesc direct problema europeană. Arsenalul nuclear este chemat să apere nu teritoriul francez, ci „interesele vitale” ale Franţei: ceea ce sugerează că Parisul ar putea considera o ameninţare directă la adresa Berlinului sau Bucureştiului drept o ameninţare la adresa unuia dintre „interesele sale vitale”. În cele din urmă, este recunoscut rolul energiei nucleare franceze pentru „securitatea Europei”.

Ar putea armele nucleare ale Franţei să descurajeze o putere nucleară superioară precum Rusia? Mulţi experţi germani au îndoieli. Potrivit Lydiei Wachs, intervievată de Süddeutsche Zeitung, Parisul are doar un arsenal relativ mic şi cu greu ar putea măsura potenţialele daune, deoarece are în principal arme nucleare strategice cu rază lungă.

„Să presupunem că Rusia atacă Marea Baltică cu arme convenţionale. Dacă ar avea loc o escaladare, Parisul ar avea mai ales posibilitatea, din punct de vedere nuclear, de a ataca oraşele ruseşti cu o rachetă intercontinentală mare – spune Wachs – Acest lucru nu este nici proporţional, nici credibil”.

Ce se întâmplă cu Regatul Unit? „Marea Britanie – spune întotdeauna analistul Liviu Horovitz pentru Süddeutsche Zeitung – are mai puţine opţiuni decât Franţa pentru a controla o spirală de escaladare nucleară: are doar arme nucleare strategice pe submarine”.

Cu cât votul american se apropie, cu atât problema devine mai presantă. Un expert al politicii germane de securitate, Wolfgang Ischinger, scrie pe X că „Berlinul ar trebui să ia în sfârşit mâna întinsă de Franţa”. Potrivit acestuia, nu este vorba de înlocuirea scutului de protecţie al Statelor Unite şi al NATO, „ci de posibila consolidare a acestuia prin rolul puterii nucleare europene a Franţei”.