Brandul italian Motivi investeşte 140.000 de euro într-un magazin în ParkLake

Autor: Ioana Matei Postat la 09 septembrie 2016 386 afişări

Brandul italian Motivi investeşte 140.000 de euro într-un magazin în ParkLake

Brandul italian de îmbrăcăminte Motivi, parte a retailerului de modă Miroglio Fashion SRL, Italia, a deschis un nou magazin în Bucureşti, în incinta mall-ului ParkLake, întregindu-şi reţeaua de 18 locaţii deţinute în acest moment, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Noul magazin s-a deschis în urma unei investiţii de aproximativ 140.000 euro. 

„România este una dintre ţările în care ne dorim să ne consolidăm poziţia. Interesul pentru modă al româncelor este mult asemănător cu cel din Italia, motiv pentru care ne-am intensificat expansiunea şi urmărim inaugurarea de noi destinaţii de shopping în România. Prin noua deschidere ajungem la un număr de 18 magazine şi urmează să ne completăm activitatea de business prin lansarea unui magazin online, urmărind să îmbunătăţim experienţa de shopping şi să fim cât mai aproape de consumatori răspunzând nevoilor lor”, a declarat Luigi Ferraro, International development Manager şi Retail Manager Miroglio Fashion SRL, Italia.  

În prezent, brandul are 18 magazine în ţară, dintre care 16 proprietate şi 2 francize  (Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi, Suceava, Bacău, Arad, Ploieşti, Piteşti, Târgu-Mureş), şi urmează să se extindă prin deschiderea unor magazine noi sau prin relocări, punând accentul pe îmbunătăţirea vizibilităţii şi experienţei clientului.

Pe lângă aceste acţiuni, Miroglio Fashion are în plan creşterea numărului de locaţii în sistem de franciză, ca parte a procesului de expansiune în România şi de consolidarea poziţiei sale în regiune prin redeschiderea magazinului din Bulgaria şi prin introducerea unor noi brand-uri în magazinul MOTIVI din Republica Moldova (Chişinău). 

Lanţul de magazine de îmbrăcăminte MOTIVI deţine peste 400 de unităţi în 32 de ţări şi a fost creat în 1993 ca un brand de modă dezvoltat sub conceptul de fast fashion. MOTIVI reprezintă stilul şi designul italian, pasiunea pentru modă şi dorinţa de a inova, de a da tonul celor mai importante tendinţe din fashion. Brandul MOTIVI face parte din Miroglio Fashion, unul dintre cei mai importanţi retaileri de fashion din Italia. Miroglio a pornit în 1884 ca magazin de textile în oraşul Alba din nordul Italiei, iar, în prezent, compania a crescut la o reţea de 1.300 de magazine monobrand în întreaga Europa, dar şi în celelalte continente.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.