A trăit umil toată viaţa, cu toate că avea milioane de dolari în conturi. Ce s-a întâmplat cu banii lui după ce a murit
Un bărbat care a lucrat aproape 50 de ani ca bibliotecar la universitatea din New Hampshire a dăruit instituţiei patru milioane de dolari după moartea sa, anul trecut. UNH a anunţat acest lucru într-un comunicat de presă, potrivit publicaţiei Huffington Post.
Robert Morin a murit la 77 de ani şi a acumulat tacit o avere printr-un trai umil, mâncând deseori cine formate doar din iaurt îngheţat, potrivit unui articol al unei publicaţii locale, citate de Huffington Post. Student al universităţii, Morin şi-a donat întreaga avere acumulată astfel universităţii. A donat chiar şi 100.000 de dolari librăriei Dimond, în care a lucrat. ”Întreaga lui viaţa a fost biblioteca”, spune Erika Mantz, directorul în relaţiile cu presa al universităţii, într-un e-mail trimis Huffington Post.
UNH va folosi mare parte din donaţie pentru construirea unui centru dedicat carierei, iar o parte din fonduri vor merge către o tabelă de marcaj video pe noul stadion al şcolii deoarece bibliotecarul urmărea meciurile de fotbal în perioada ultimelor 15 luni de viaţă, când trăia într-un centru de trai asistat. ”I-a plăcut să discute cu studenţii din campus, în special cu cei cre lucrau în bibliotecă”, a declarat Muntz publicaţiei americane. ”Era foarte inteligent şi foarte tăcut”, a adăugat ea. Erika Mantz a subliniat că toţi cei din universitate sunt onoraţi de decizia lui Morin de a susţine şcoala în acest mod incredibil.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro