Bucureştiul, somat să transpună directiva privind recunoaşterea calificărilor profesionale

Postat la 08 decembrie 2016 41 afişări

Comisia Europeană a trimis joi avize motivate României şi Letoniei pentru a transpune Directiva 2013/55/UE privind recunoaşterea calificărilor profesionale în legislaţia lor naţională. În caz contrar, cele două ţări pot ajunge în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Bucureştiul, somat să transpună directiva privind recunoaşterea calificărilor profesionale

Directiva prevede un sistem modern al UE de recunoaştere a calificărilor profesionale care simplifică şi face mai rapidă recunoaşterea calificărilor profesionale dintr-o altă ţară şi care garantează respectarea cerinţelor ţării gazdă.

Directiva trebuia să fie transpusă în legislaţia naţională până la 18 ianuarie 2016. Cu toate acestea, Letonia şi România încă nu au comunicat Comisiei Europene transpunerea sa completă.

Statele membre au acum la dispoziţie două luni pentru a notifica Comisiei transpunerea completă a directivei; în caz contrar, Comisia poate decide să le aducă în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.