Cadou de final de an: un student chiriaş va avea un preţ la energie mai mare decât cel pe care îl va plăti preşedintele Iohannis la una din cele cinci case pe care le are
Pe 13 decembrie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea privind OUG 119/2022 pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei. Una dintre prevederile noii legi le dă mari bătăi de cap consumatorilor de energie, dar şi furnizorilor. Astfel, vor beneficia de energie la un preţ plafonat, în funcţie de consum, numai locurile de consum de domiciliu/reşedinţă ale clienţilor finali.
Promulgată pe 13 decembrie de preşedintele Klaus Iohannis, legea prin care se stabiliesc măsurile de plafonare a preţului energiei până în 2025 îi lasă descoperiţi pe chiriaşi în cazul în care contractul de furnizare a energiei nu este trecut pe numele lor.
Cei care deţin mai multe case, cum este chiar cazul preşedintelui, cu cinci proprietăţi în portofoliu, doar trebuie să îşi aleagă locul de consum, iar energia le va fi livrată plafonat.
Pe 13 decembrie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea privind OUG 119/2022 pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei. Una dintre prevederile noii legi le dă mari bătăi de cap consumatorilor de energie, dar şi furnizorilor. Astfel, vor beneficia de energie la un preţ plafonat, în funcţie de consum, numai locurile de consum de domiciliu/reşedinţă ale clienţilor finali. „Clientul casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu poate beneficia de preţul plafonat fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum“, se arată în textul legii. Practic, orice consumator de energie va beneficia de preţul plafonat pentru un singur loc de consum, pentru celelalte puncte urmând să fie plătit un preţ de cel mult 1,3 lei/kWh. „Dacă ai un loc de consum, atunci nu mai este necesară declaraţie, din interpretarea noastră a legii“, spune un furnizor de energie. Dar ce se întâmplă dacă ai mai multe locuri de consum, cu contract de furnizare pentru fiecare, iar unul este ocupat de un chiriaş?
„În acest caz, se depune cererea pentru locul de consum ocupat, restul punctelor de consum urmând să primească energia la cel mult 1,3 lei/kWh.“
Astfel, dacă o persoană are mai multe proprietăţi va primi energia plafonată doar pentru una dintre proprietăţi, pentru cealaltă urmând să plătească 1,3 lei/kWh. Dacă a doua proprietate este închiriată, atunci chiriaşul va plăti 1,3 lei/kWh cel mult, indiferent de consumul său.
Vor beneficia de energie la un preţ plafonat, în funcţie de consum, numai locurile de consum de domiciliu/reşedinţă ale clienţilor finali.
„Singura modalitate prin care chiriaşul ar putea beneficia de energia plafonată este dacă, în baza contractului de închiriere înregistrat la ANAF, îşi convinge proprietarul să treacă contractul de furnizare pe numele său. Dar din experienţa noastră sunt puţine astfel de cazuri“, spune un alt furnizor de energie.
Astfel, un student care stă în chirie va ajunge să plătească mai mult pe energie decât un proprietar cu mai multe case.
Este vorba e o procedură tehnică. Dacă într-adevăr există acest aspect, atunci, aşa cum s-a făcut de fiecare dată, Autoritatea Naţională de Reglementare Energetică (correct Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) trebuie să găsească formula prin care, odată ce legea a fost aprobată, normele tehnice să prevadă şi modul ”n care se soluţionează această problemă?, a declarat peremierul Nicolae Ciucă întrebat în legătură cu obligaţia depunerii declaraţiei pe proprie răspundere.
Legea a fost promulgată pe 13 decembrie chiar de preşedintele Klaus Iohannis care la rândul lui ar putea avea o dilemă în ceea ce priveşte factura la energie. Potrivit declaraţiei de avere, preşedintele Klaus Iohannis deţine, alături de soţia lui, Carmen, 5 proprietăţi în Sibiu, două apartamente şi trei case de locuit, o altă proprietate, un apartament, fiind deţinut doar de Carmen Iohannis. Tot din declaraţia de avere rezultă că anul trecut Klaus Iohannis a avut venituri din chirii de circa 41.000 de lei, în timp ce soţia sa a încasat o sumă similară. ZF a adresat o solicitare către preşedintele Klaus Iohannis pentru a afla care din cele 5 case deţinute va avea energia plafonată şi cât va plăti pentru celelalte proprietăţi, dar nu a primit un raspuns până la închiderea ediţiei. Cert este că, în baza declaraţiei pe proprie răspundere, chiriaşii lui Klaus Iohannis au şanse să aibă de luna viitoare un preţ la energie mai mare decât cel achitat de preşedinte.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro