Camera Reprezentanţilor din SUA a votat în favoarea trimiterii de arme Kievului
Camera Reprezentanţilor a aprobat, luni, cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie care îi cere preşedintelui Barack Obama să trimită arme Ucrainei, pentru a sprijini lupta Kievului împotriva rebelilor separatişti din estul ţării.
Rezoluţia a fost aprobată cu 348 de voturi pentru şi 48 împotrivă. Votul creşte presiunea asupra lui Obama, criticat deja pentru lentoarea cu care a acţionat în această criză, relatează Euronews, în pagina electronică.
"Din nefericire pentru ucraineni şi pentru securitatea internaţională, preşedintele Obama a ales lipsa de acţiune în numele deliberării nesfârşite", a declarat Ileana Ros-Lehtinen, congresmen republican de Florida, adresându-se Camerei Reprezentanţilor.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a cerut arme şi tehnologie de la Statele Unite.
Administraţia Obama a declarat că preşedintele încă analizează această cerere, aşteptând să vadă dacă acordurile internaţionale care au condus la armistiţiul din februarie sunt implementate.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA