Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, trimişi în judecată în dosarul "Microsoft"
Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi primarul suspendat Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, luni, pentru fapte de corupţie în legătură cu modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft, timp de zece ani.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în faţa instanţei dosarul celor patru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) urmând să stabilească care va fi data la care va începe judecarea cauzei.
Anchetatorii au disjuns, astfel, urmărirea penală faţă de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în faţa instanţei.
În dosarul "Microsoft", oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.
Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.
Instanţa supremă a dispus recent prelungirea arestului la domiciliu pentru Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae, pentru 30 de zile, începând cu 23 februarie până la 24 martie. Sandu şi Nicolae au stat în arest preventiv din 29 octombrie 2014 până în 25 ianuarie, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma deciziei instanţei supreme, după ce ar fi făcut denunţuri în dosar.
Gheorghe Ştefan este în continuare în arest preventiv, după ce instanţa i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arest la domiciliu sau control judiciar. El este singurul pe numele căruia mai există un mandat de arestare preventivă în acest dosar.
În cazul lui Dorin Cocoş, arestat preventiv în acelaşi dosar, instanţa a dispus înlocuirea cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA. Dorin Cocoş nu poate însă părăsi arestul Poliţiei Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.
Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11-17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute".
Instanţa supremă a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş la propunerea făcută de procurorii DNA, după ce fostul soţ al Elenei Udrea ar fi făcut un denunţ în dosarul "Microsoft"
Dorin Cocoş ar fi arătat în denunţul făcut la DNA că i s-a cerut să plătească produse de trei milioane de euro pentru PDL, în campania electorală din 2009, pentru a primi sprijinul Guvernului în derularea contractului Microsoft, menţionând că a fost sprijinit de Vasile Blaga şi Elena Udrea. Informaţiile au fost publicate de Libertatea, care citează denunţul făcut de Dorin Cocoş în dosarul Microsoft şi redă o pagină care ar face parte din acest document.
Potrivit sursei citate, Cocoş ar fi arătat în denunţ că Elena Udrea ar fi ştiut de demersurile făcute în vederea derulării contractului de licenţiere Microsoft şi despre banii primiţi ca mită, iar fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului i-ar fi fi acordat acordat sprijinul ei în Guvern.
"Despre acest lucru ştia şi Vasile Blaga, care, de asemenea, a sprijinit derularea contractului", se arată în documentul citat.
Cocoş ar mai fi arătat în faţa anchetatorilor că, din banii primiţi de la Pescariu, a cumpărat împreună cu Elena Udrea jumătate din hotelul Griviţa: "Din banii primiţi în cont de la Dinu Pescariu am achiziţionat pe persoană fizică, împreună cu fosta mea soţie, Elena Udrea, ½ din Hotelul Griviţa, având fiecare în proprietate ¼ chiar şi azi".
"Nu cunosc care a fost circuitul sumelor de bani de la Ministerul Comunicaţiilor către beneficiarii finali. Pot spune însă că o parte din aceşti bani au ajuns la Dinu Pescariu care a efectuat plăţile către noi", se mai spune în document.
Totodată, sunt enumerate sume de bani primite de la Dinu Pescariu.
"Restul de 1.800.000 - 1.900.000 de euro a fost achitată de Dumitru Nicolae pentru mine din banii primiţi de la Dinu Pescariu, în contul din Elveţia, pentru achitarea contravalorii altor produse electorale. Precizez că au fost 27 de containere de materiale electorale. În perioada 2008 - 2011, am primit de la Dinu Pescariu 700.000 de euro în contul meu din Banca Transilvania, sumă ce se regăseşte şi în declaraţiile de avere ale fostei mele soţii, Elena Udrea. Am mai primit de la Dinu Pescariu suma de 200.000 de euro într-un cont din Dubai al unei prietene pe nume Dumitrache Doina care a deschis un restaurant cu specific românesc. Am mai primit cash de la Dinu Pescariu suma de aproximativ 100.000 de euro, retrasă de pe două carduri ale lui Dinu Pescariu în mai multe rânduri. Începând cu sfârşitul anului 2011, lui Dinu Pescariu i s-au blocat conturile din Elveţia, din acel moment nemaifăcând nicio plată către mine. Acesta este motivul pentru care suma de 500.000 de euro mi-a fost virată de Dinu Pescariu dintr-un cont personal de la Banca Transilvania", se mai spune în documentul citat.
Cocoş ar mai fi susţinut în denunţ că, din cauza blocării conturilor lui Dinu Pescariu din Elveţia, suma ce i-a fost remisă cu titlu de beneficiu propriu a fost de aproximativ 1.800.000 de euro, respectiv 700.000 de euro din cont, 200.000 de euro în Dubai, 100.000 de euro retragerile din cărţile de credit şi cei 800.000 de euro cash, din care 500.000 de euro i-a împrumutat lui Gabriel Sandu.
Dinu Pescariu, vizat în dosarul "Microsoft", a denunţat-o pe Elena Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro "pentru a-i rezolva problemele din justiţie".
"La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Elevaţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 - februarie 2014", potrivit procurorilor.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, înainte de a fi plasat în arest la domiciliu, Gabriel Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, în susţinerea solicitării sale de înlocuire a acestei măsuri, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro.
"Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României. Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrala PDL.Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fondurile personale, legale, şi le-am recuperat parţial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan. Practic eu trebuia să particip la campania prezidenţială din 2009 cu patru milioane de euro", ar fi declarat Sandu.
Gabriel Sandu le-ar mai fi spus procurorilor DNA că o parte din banii daţi ca mită ar fi ajuns şi la foştii miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, dar şi la Roberta Anastase.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro