Cât valorează piaţa autohtonă de echipament sportiv outdoor
Toţi jucătorii de pe piaţa de echipament sportiv outdoor ocupă o felie de circa 100 de milioane de euro, potrivit lui David Neacşu, proprietarul magazinelor Himalaya, parte a unei pieţe totale de echipament sportiv estimate la 400 de milioane de euro. Piaţa este dominată de marii jucători precum Decathlon, Intersport şi Hervis Sports. Dacă retailerii autohtoni se concentrează pe spaţiile stradale sau pe online, circa 90% din cele 100 de ma-ga-zine de arti-cole spor-tive de-ţi-nute de aceştia se află în malluri sau parcuri comerciale. Situaţia nu este însă foarte optimistă nici pentru aceştia. Primul intrat pe piaţă, Intersport, cu afaceri de 25,7 milioane de euro anul trecut, a înregistrat pierderi de aproximativ 4 milioane de euro, pe fondul deschiderii a trei magazine: centrul comercial AFI Ploieşti, Promenada Mall din Bucureşti şi centrul comercial dezvoltat de NEPI în Galaţi. Criza a dat planurile peste cap şi austriecilor de la Hervis. Compania a mizat la intrarea în ţară, în 2007, pe provincie, magazinul din Bucureşti fiind doar al cincilea pe listă, după magazinele deschise în Cluj, Târgu-Mureş, Sibiu şi Oradea. În 2008 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 13 milioane de euro, iar anul trecut a ajuns la afaceri de 15,9 milioane de euro şi a trecut pe pierderi de circa 12.000 de euro. Lupta urmează să se intensifice pe această piaţă, prin mutarea pe care Immochan a anunţat-o anul acesta, aducerea în ţară a lanţului spaniol de articole sportive Decimas, care va deschide un magazin în cadrul proiectului din Drumul Taberei şi unul în proiectul Coresi din Braşov.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro