Ce pericole ascunde noua platformă socială Pinterest, în opinia Bitdefender

Autor: Dorin Oancea Postat la 03 aprilie 2012 27 afişări

Popularitatea şi creşterea accelerată a utilizării Pinterest, una dintre cele mai tinere platforme sociale, au dus la apariţia unor pericole informatice create special pentru aceasta. Riscurile sunt cu atât mai mari cu cât, deocamdată, există puţine resurse de informare cu privire la platforma în cauză şi la vulnerabilităţile ei, avertizează, într-un comunicat de presă, specialiştii Bitdefender, liderul pieţei locale de soluţii antivirus.

Cea mai frecventă escrocherie pe Pinterest o constituie instrumentele care promit o creştere artificială a traficului cu ajutorul unor roboţi care postează şi re-postează automat o serie de imagini.

Un astfel de anunţ îi aparţine chiar unui român din Timişoara, care scoate la vânzare un sistem automat care, susţine acesta, le permite utilizatorilor Pinterest să-şi sporească notorietatea şi, implicit, să câştige bani din publicitate în cadrul acestei reţele sociale. Costul acestui instrument este de 97 de dolari.

"Această practică este ilegală pentru că încalcă politica de utilizare a platformei, mai precis interdicţia de a genera spam si de a crea profile false şi implicit aceea de a utiliza serviciile Pinterest în beneficiul unei terţe părţi, fără acordul companiei. în al doilea rând, creşterea artificială a vizibilităţii pe Pinterest cu scopul unor câştiguri rezultate din susţinerea unor brand-uri, produse sau servicii este o înşelătorie'', declară Ligia Adam, Security Evangelist Bitdefender.

O altă escrocherie căreia i-au căzut pradă utilizatorii Pinterest constă în promovarea forţată a unor carduri cadou emise de firme celebre. După ce dau clic pentru a putea beneficia de ofertă şi acceptă să posteze anunţul despre cardurile cadou în propriul cont, utilizatorii sunt prinşi într-un labirint de chestionare. Completarea lor se dovedeşte a fi o pierdere de timp pentru că utilizatorii nu ajung niciodată în posesia cardului promis, si de asemenea, toate detaliile completate pot fi folosite mai târziu pentru atacuri mai complexe, Acest tip de escrocherie este deja celebru pe Facebook, acolo unde cei atraşi de mirajul cardurile cadou sunt redirecţionaţi, uneori, către pagini cu conţinut periculos.

Pentru o mai mare credibilitate, escrocii cibernetici derulează chiar şi campanii de promovare plătite pe Facebook. Un astfel de anunţ, publicat săptămâna trecută, îi are drept ţintă pe fanii Pinterest şi promoveată o serie de roboţi care sporesc vizibilitatea pe platforma socială şi, cresc şansele de câştig din publicitate. Platforma Facebook îţi permite să selectezi foarte fidel publicul căruia îi adresezi anunţurile plătite, astfel încât iniţiatorii acestei campanii fac o investiţie care le sporeşte considerabil rata de succes.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
platformă,
Pinterest,
Bitdefender
/actualitate/ce-pericole-ascunde-noua-platforma-sociala-pinterest-in-opinia-bitdefender-9470984
9470984
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.