Ce se întâmplă dacă liderul unei mari puteri se îmbolnăveşte de coronavirus
Te-ai întrebat în ultima vreme ce s-ar întâmpla dacă Donald Trump, Boris Johnson sau liderul unei alte mari ţări s-ar îmbolnăvi de coronavirus? Răspunsul simplu e că există un plan de rezervă. Răspunsul mai complicat este că efectele pot însemna haos sau război civil.
Ann Keller, professor de politică la Universitatea din California, spune că, în democraţiile stabile, există o succesiune stabilită la putere, pentru cazul în care liderul nu poate conduce.
"În democraţiile stabile, în cazul în care un şef al statului moare în funcţie, există modele clare de tranziţie, astfel încât să nu existe un vid de conducere la vârf", a spus Keller pentru Business Insider.
În Statele Unite, de exemplu, vicepreşedintele Mike Pence este următorul la comandă după Trump, urmat de şefa Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. În Canada, puterea ar putea trece la adjunctul premierului, Chrystia Freeland. Un scenariu perfect posibil acum, pentru că soţia premierului a fost infectată cu COVID-19, iar Justin Trudeau însuşi e în autoizolare.
Tranziţia puterii este mai puţin transparentă în societăţile nedemocratice, ceea ce face dificilă prezicerea ce s-ar întâmpla dacă un lider din altă parte a lumii s-ar îmbolnăvi.
„În autocraţii, o moarte semnalează o lovitură de stat sau un război civil”, a explicat Eugene Bardach, profesor emerit la Şcoala de Politici Publice din cadrul Universităţii din California.
Atât Donald Trump cât şi Boris Johnson au stat în ultimele zile în apropierea unor oameni care ulterior au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Ambii lideri au refuzat să fie testaţi.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA