Paradigma veche "stânga e comunistă şi vrea cu Rusia / dreapta e capitalistă şi vrea cu SUA" a reapărut în forţă în discursurile liderilor PMP (Teodor Baconschi chiar a explicat, ca la manualul de marketing politic, că blugii în care se afişează ei sunt simbolul SUA, al libertăţii, în opoziţie cu cenuşiul vestimentar al neocomuniştilor PSD) şi s-a îmbogăţit cu acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu că premierul Victor Ponta a făcut pe placul Moscovei lipsind de la întâlnirile cu oficialii americani veniţi recent la Bucureşti, Victoria Nuland şi Hoyt Yee, sugestia şefului statului fiind că românii nu trebuie să voteze la prezidenţiale un prorus.

În replică, premierul a făcut exces de zel ca să pareze acuzaţiile de antiamericanism care i-ar putea afecta campania electorală: nu doar a aprobat rapid suplimentarea bugetului apărării cu 700 mil. lei şi majorarea corespunzătoare a deficitului bugetar cu 0,2% din PIB, dar s-a aventurat şi să declare că "ne paşte un război" din cauza Rusiei şi să promită că va convoca de unul singur CSAT pe tema Ucraina, peste capul preşedintelui. Încercând iar să se impună ca posibil şef al dreptei şi să de dezbare de moştenirea grea pentru el a participării la USL, liberalul Crin Antonescu s-a grăbit şi el să discute spectrul unui război şi să ceară partidelor un acord de creştere a bugetului apărării de la 1,62% la 2% din PIB.

Aceeaşi retorică inutil ideologizată a produs ridicolele acuzaţii de fascism pe care le-au aruncat atât premierul Ponta la adresa foştilor "băsişti de la ICR", Horia Patapievici şi Mircea Mihăieş, cărora le-a refuzat documentele de decorare, cât şi preşedintele Băsescu la adresa lui Ponta pe motiv că "s-a ţinut de gât cu Radu Mazăre care umbla prin Constanţa în uniformă fascistă". Pentru ambele părţi, acuzaţiile de fascism sunt tocmai bune spre a înlocui deja uzatele acuzaţii, la fel de ridicole, despre "dictatorul Băsescu" şi a "dictaturii lui Ponta", spre a încerca să-i sperie, măcar acum, pe alegătorii mai slabi de înger şi, bineînţeles, spre a-i solidariza pe alegătorii din "nucleul dur" al stângii şi al dreptei în jurul ideilor care i-au unit cel mai intens în 2012, momentul maxim de antagonism ideologic dintre Băsescu (PDL, actualmente PMP) şi Ponta (USL, actualmente USD).