La finalul a patru ani în care primarii au avut timp să facă în localităţile lor tot ce le-a trecut prin cap, cu mai puţin de o lună până la alegerile locale, edilii îşi fac calculele şi aruncă în vâltoarea electorală noi promisiuni. Unii alegători, însă, fac bilanţul realizărilor şi nereuşitelor, analizează ce-au primit din toate câte-au făgăduit primarii şi, mai ales, pe ce s-au dus în tot acest timp banii publici. Iar de multe ori răspunsul este acelaşi: pe tot felul de proiecte ridicole fără vreo utilitate evidentă sau, oricum, atât de prost realizate încât au reuşit performanţa de a duce în derizoriu şi unicul scop pentru care ar fi fost gândite iniţial. De la pista de biciclete care trece prin mijlocul unui bar, până la terenul de fotbal care are la centru un stejar secular, Gândul vă prezintă lista celor „7 minuni” ale primarilor, unele dintre cele mai stupide lucrări realizate în România în ultimii ani.

1. Cea mai lungă pistă de biciclete din România trece printr-un bar şi se termină cu…o amendă

Cea mai lungă pistă de biciclete din România se află în judeţul Timiş şi poate concura şi pentru titlul de cea mai ciudată din ţară. Traseul de 47 de kilometri începe la Uzina de Apă din Timişoara, trece printr-un bar, se continuă cu o serie de şerpuiri şi se termină la graniţa cu Serbia, unde pe biciclişti îi aşteaptă poliţiştii de frontieră cu marele premiu: o amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei sau dosar penal.

În 2013, printr-un proiect pe fonduri europene, Primăria Timişoara a început reabilitarea malurilor Begăi şi a inclus în lucrări şi realizarea unei piste de biciclete pe ambele maluri ale râului. Problema a venit, însă, în momentul în care autorităţile locale şi-au dat seama că nu pot înlătura unele localuri care au primit autorizaţie de funcţionare pe malul canalului.

Astfel, imediat ce trec pe sub un pod din centrul oraşului, bicicliştii se trezesc pe o terasă, flancaţi de mese, chelneri şi clienţi. Ulterior, pista devine atât de îngustă încât pe margini, pentru ca bicicliştii să nu se trezească în apă, au fost montaţi parapeţi de beton înalţi cât un om.

Totuşi, Consiliul Judeţean Timiş a decis să continue pista din Timişoara până la graniţa cu Serbia. Lucrările au costat 2,7 milioane de euro, iar, teoretic, ar fi trebuit să fie duse mai departe şi pe teritoriul Serbiei, până la Zrenjanin. Din lipsa fondurilor, însă, sârbii au construit doar şapte kilometri de pistă. Aşa se face că ea se termină în câmp, pe graniţa cu Serbia. Iar de aici apar şi problemele.

Autorităţile nu au prevăzut şi un punct de trecere a frontierei, iar asta înseamnă că bicicliştii care ajung la capătul pistei româneşti şi intră pe fâşia verde se pot alege oricând cu o amendă de toată frumuseţea, cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei sau chiar cu dosar penal, fiind suspecţi că vor să intre în Serbia printr-o zonă neautorizată. 

În ciuda numeroaselor reclamaţii, fiind vorba de proiecte europene, autorităţile locale şi judeţene nu pot interveni pentru remedierea problemelor semnalate de ciclişti cel puţin cinci ani după inaugurarea lor. Astfel, cea mai lungă pistă de biciclete din România va rămâne, cel puţin pentru câţiva ani, şi una dintre cele mai ciudate.

2. Stejarul din mijlocul terenului de fotbal

80.000 de lei. Atât a investit primăria din Tonciu, un sat din Mureş, într-un teren de fotbal care a fost construit în jurul unui stejar bătrân. Motivul? Localnicii au insistat să nu fie tăiat copacul despre care spun că este secular. Pentru binele lor, cei care iubesc acest sport s-au obişnuit să ocolească stejarul înalt de peste 20 de metri. Altfel şi-au făcut regulile proprii de joc. Ori de câte ori copacul este lovit de minge se consideră „out”.

Arborele vechi de sute de ani este considerat simbolul localităţii, aşa că mulţi au ajuns să-l îndrăgească şi s-au opus tăierii lui atunci când a fost construit terenul. Cum într-o parte este o parcelă privată, iar în cealaltă dispensarul, s-a ales varianta de mijloc. Cu stejarul în mijloc.

Pentru că exista pericolul ca unii să se accidenteze, primarul vrea să ia câteva măsuri de siguranţă: „Măsura o stabilesc acuma, în timp de două zile clarific. Pun în jurul lui ceva de amortizare”, spunea primarul Ioan Milaşan.

Administratorul terenului era însă de altă părere: „Trebuie tăiat, că trebuie să se joace copii, împinge unul pe altul şi unul sparge capul unul aşa, unul cu piciorul”, declara atunci Ion Cazacu.

Citit mai multe pe www.gandul.info