Cele mai importante schimbări legislative de la 1 ianuarie 2019. Ce trebuie să ştiţi

Postat la 06 ianuarie 2019 85 afişări

Numeroase schimbări legislative intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. Majoritatea vizează Codul fiscal şi le-a introdus cea de-a doua Revoluţie fiscală, ironizată şi „Ordonanţa lăcomiei”, iar altele au fost intens discutate în această toamnă, dar forma finală s-a aflat doar din Monitorul Oficial.

Cele mai importante schimbări legislative de la 1 ianuarie 2019. Ce trebuie să ştiţi

1.Salariul minim brut creşte de la 1.900 de lei, la 2.080 de lei pentru cei care nu au studii universitare şi 2.350 de lei pentru cei care au studii superioare, a căror funcţie impune asemenea studii şi care au o vechime profesională de minimum un an.

2. Salariul minim brut al angajaţilor din construcţii va fi majorat la 3.000 de lei, dacă firma obţine cel puţin 80% din venituri din construcţii, în fiecare lună. Aceşti angajaţi vor fi scutiţi de plata cotei de 3,75% către Pilonul II de pensii, pentru perioada ianuarie 2019 – decembrie 2028.

 

3. Benzina comercializată trebuie să conţină 8% biocarburant, faţă de 4,5% anterior, ceea ce poate creşte preţul la pompă.

 

4. Toate amenzile vor fi virate într-un cont unic, cu excepţia celor de circulaţie. Pentru cele din urmă, sistemul este în faza de testare. Contul unic este 50.09.01 pentru amenzile aplicate persoanelor rezidente în România şi 50.09.02 pentru cei care nu au domiciliul în România. Sumele încasate vor fi virate către bugetul local sau de stat, în cel mult două zile de la plată.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.