Cele mai responsabile companii din România: Lidl - Pâine şi Mâine

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 31 martie 2019 136 afişări

Cele mai responsabile companii din România: Lidl - Pâine şi Mâine

Motivaţie

În 2016, în România, media abandonului şcolar depăşise 18%, în timp ce media europeană era de 11%. Mai mult, 51% dintre copiii din ţară trăiau în pragul sărăciei, 34 dintre aceştia trăind în sărăcie extremă. În mediul rural, riscul de sărăcie era de trei ori mai mare decât în mediul urban. În directă legătură cu acest fapt, riscul de abandon şcolar era de trei ori mai mare în zonele rurale faţă de mediul urban, iar analfabetismul funcţional afecta peste 35% dintre persoanele cu vârsta de peste 15 ani. Ca urmare, 54% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, din mediul rural, nu aveau un loc de muncă. Toate aceste date sunt cuprinse în studiul „Bunăstarea copilului în mediul rural”, publicat anul trecut de World Vision România.

Studiul menţionat arată că 1 din 8 copii mergea la culcare flămând, iar jumătate dintre părinţi nu le puteau oferi copiilor o dietă minim acceptabilă (cu alimente din fiecare grupă alimentară necesară unei dezvoltări sănătoase). În lipsa unei alimentaţii zilnice care să acopere nevoile umane primare, pe fondul sărăciei şi din cauza rezultatelor slabe la învăţătură, riscul de abandon şcolar era, adesea, iminent: 1 din 4 copii renunţa la şcoală din aceste considerente. Pe termen lung, această situaţie conduce la dezvoltarea unor adulţi neinstruiţi, asistaţi social, care se confruntă cu analfabetism funcţional şi care îşi formează familii cu aceleaşi probleme, generaţie după generaţie.

Pentru a preveni abandonul şcolar, World Vision a demarat în 2016 programul Pâine şi Mâine, împreună cu Lidl, care este partener strategic al proiectului. Ideea a venit de la factorul principal care îi determină pe copii să renunţe la şcoală – sărăcia.  Astfel, programul Pâine şi Mâine vizează sprijinirea elevilor din zone rurale cu vulnerabilitate crescută din România, cu scopul de a le asigura necesarul de nutrienţi pentru o dezvoltare normală şi a preveni abandonul şcolar. În prezent, programul se desfăşoară în judeţele Dolj, Vâlcea şi Vaslui.

Descrierea proiectului

Structura programului Pâine şi Mâine cuprinde două niveluri de sprijin pentru elevi. Aceştia primesc zilnic, după ore, o masă de prânz caldă. Prânzul include felul întâi, felul doi şi desert şi este oferit la şcoală prin intermediul unor firme de catering specializate care garantează calitatea şi siguranţa alimentelor. Al doilea nivel este un sistem afterschool, prin care, după ore, copiii sunt ajutaţi de învăţători şi profesori să îşi facă temele şi află informaţii noi, complementare noţiunilor prezentate la lecţii.

Pe parcursul a două ore, după finalizarea orelor din programul zilnic şcolar, elevii aprofundează lecţiile de la clasă, sub îndrumarea cadrelor didactice, îşi fac temele şi desfăşoară activităţi care să îi ajute să devină mai comunicativi şi mai deschişi. Până la înfiinţarea programului, se întâmpla adesea ca ei să vină la şcoală cu temele nefăcute şi nepregătiţi, pentru că acasă nu avea cine să-i îndrume. În multe cazuri, părinţii fie au numai opt clase, fie sunt ocupaţi cu treburile gospodăreşti sau cu munca cu ziua sau chiar lipsesc, fiind plecaţi la lucru în străinătate, în acest caz copiii fiind îngrijiţi numai de bunici.

Campania a debutat în aprilie 2016, cu o etapă pilot, care a implicat 213 copii din 6 sate din judeţele Dolj şi Vâlcea. În cea de-a doua etapă (septembrie 2016), Pâine şi Mâine număra deja un număr aproape triplu de beneficiari: 619 elevi din 12 sate, inclusiv din judeţul Vaslui. La finalul anului 2017, numărul copiilor care au beneficiat de program a ajuns la 899, elevi ai şcolilor din 24 de sate din judeţele menţionate. Dezvoltarea proiectului prin donaţiile obţinute a făcut posibil ca în luna martie 2018 proiectul să ajungă la aproape 1.300 de beneficiari. În prezent, 1.256 de copii din 30 de sate beneficiază zilnic de afterschool şi o masă caldă. Mai mult decât atât, scopul pe termen lung al programului este să ajungă la un total de 2.500 de beneficiari – elevi care vor primi în fiecare zi o masă caldă, vor fi ajutaţi la rezolvarea temelor şi încurajaţi în permanenţă să continue să vină la şcoală pentru a-şi construi un viitor mai bun.

Pentru susţinerea unui copil în proiect este nevoie de 230 de lei pe lună, sumă ce acoperă costul unui prânz complet si orele de afterschool (83%) precum şi costurile de administrare a proiectului (17%). În cei trei ani de derulare a programului Pâine şi Mâine, Lidl România a donat 670.456 euro către World Vision România, sumă ce a contribuit semnificativ la extinderea programului.

Rezultate

Reprezentanţii şcolilor beneficiare au declarat că schimbările sunt evidente după implicarea elevilor în program: numărul de absenţe a scăzut drastic, copiii sunt bucuroşi să vină la ore şi să fie ajutaţi la teme, îşi doresc să înveţe, sunt mai deschişi şi se integrează mult mai bine în colectiv.

În plus, sunt notabile şi îmbunătăţirile observate la nivelul performanţelor şcolare ale elevilor. De exemplu, în anul 2017, dintre cei 899 elevi care erau înscrişi la acel moment în proiect, 10% dintre elevii claselor I-IV au înregistrat progres la disciplinele limba română şi matematică în semestrul II faţă de semestrul I; 17% dintre elevii notaţi cu calificativele Insuficient şi Suficient şi-au îmbunătăţit rezultatele în semestrul II faţă de semestrul I; 87,29% dintre elevi  au fost ajutaţi să-şi menţină rezultatele şcolare notate cu Bine şi Foarte Bine, să nu rămână în urmă şi să-şi păstreze nivelul ridicat de cunoştinţe.


Cifră de afaceri netă în anul 2018

7,5 mld. lei

Număr de angajaţi

5.000

Valoarea investiţiei

670.456 euro

Intervalul de implementare a proiectului

2016-prezent

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.