Cererea lui Dan Voiculescu de anulare a pedepsei se judecă în continuare la Curtea de Apel Bucureşti

Autor: Otilia Ciocan Postat la 18 septembrie 2014 36 afişări

Procesul în care Dan Voiculescu cere anularea pedepsei de 10 ani de închisoare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare se judecă în continuare la Curtea de Apel Bucureşti, după ce ICCJ i-a respins solicitarea de strămutare a cauzei la o altă instanţă.

Avocaţii lui Dan Voiculescu au depus, în 18 august, la Curtea de Apel Bucureşti, o contestaţie în anulare cu privire la pedeapsa primită de acesta în dosarul ICA, iar imediat după acest demers au formulat o cerere de strămutare a cauzei la o altă curte de apel din ţară.

Motivele invocate de avocaţii lui Voiculescu au fost legate de mediatizarea excesivă a dosarului, dar şi de faptul că magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea nu ar fi fost imparţiali atunci când au dat sentinţa în cauză.

Cererea de strămutare a procesului în care Dan Voiculescu solicită anularea pedepsei a fost însă respinsă ca nefondată de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care au dispus astfel ca acest proces să fie analizat în continuare de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti a stabilit ca cererea lui Dan Voiculescu de anulare a pedepsei să se judece în 14 octombrie.

Completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti format din magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
VOICULESCU,
PROCES,
/actualitate/cererea-lui-dan-voiculescu-de-anulare-a-pedepsei-se-judeca-in-continuare-la-curtea-de-apel-bucuresti-13292796
13292796
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.