Cîmpeanu: Avem 4.200 de profesori de religie titulari, cu contracte pe perioadă nedeterminată
În şcolile româneşti sunt 6.000 de profesori de religie, dintre care 4.200 sunt titulari şi au contracte pe perioadă nedeterminată, astfel că ar putea fi intentate "o sumedenie de procese pe dreptul muncii", în contextul deciziei CC privind ora de religie, a spus ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a precizat că opţiunile părinţilor privind ora de religie vor fi centralizate până pe 6 martie, în condiţiile în care decizia Curţii Constituţionale, în urma căreia elevii care vor să participe la ora de religie, respectiv părinţii lor trebuie să facă cerere în acest sens, devine executorie pe 9 martie.
Ulterior, vor fi căutate soluţii pentru organizarea claselor pe baza modificărilor aduse de Parlament Legii educaţiei.
Întrebat dacă poate schimba procesul de învăţământ în cursul anului, mai ales că Legea educaţiei interzice acest lucru, ministrul a subliniat că decizia CC este executorie.
"Ştiţi părerea mea, exprimată în câteva rânduri, şi anume că niciodată nu vom iniţia şi nu vom susţine schimbări pe parcursul anului şcolar. Decizia CC este executorie, ca orice astfel de document, devine executorie indiferent de părerile noastre personale sau instituţionale. Vom vedea ce decizii vom lua şi cum vom organiza ora de religie. Am primit tot felul de idei, de exemplu să plasăm ora de religie la începutul programului sau la sfârşitul acestuia", a mai spus Cîmpenu.
În plus, el a atras atenţia că în şcoli sunt 4.200 de profesori titulari angajaţi pe perioadă nedeterminată.
"Din cei 6.000 de profesori de religie, 4.200 sunt profesori titulari care au contract pe perioadă nedeterminată. Ne putem trezi cu o sumedenie de procese pe dreptul muncii", a spus Cîmpeanu.
În Capitală sunt 450 de profesori de religie, dintre care peste 300 de titulari, a declarat pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar Constantin Trăistaru.
Tot în Capitală, din totalul celor 249.000 de elevi , aproape 225.000 fac ora de religie. Dintre aceştia din urmă, 98 la sută fac religie ortodoxă, restul aparţinând altor 18 culte recunoscute.
Conducerea fiecărei unităţi de învăţământ va informa elevii şi părinţii despre faptul că până în 6 martie trebuie să-şi exprime opţiunea privind participarea la ora de religie, conform confesiunii proprii.
Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.
CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.
Ministrul Educaţiei spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învăţământ - primar, gimnazial şi liceal, excepţie făcând anul şcolar 2015-2016, când îşi vor exprima opţiunea indiferent de anul de studiu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro