Serghei Lavrvo se conduce după regula: „Dacă te temi de mine, înseamnă mă respecţi”. Provenit din universul lui Vladimir Putin, Lavrov a lucrat mereu cu un profesionalism recunoscut, alternând asprimea şi adularea, ameninţările şi deschiderea, reuşind uneori să înfrâneze unele excese ale şefului său. Nu şi acum.

Criza ucraineană i-a tăiat picioarele, rupând frânghia pe care, ca un acrobat, se mişcase mereu, în anii în care s-a aflat la cârma politicii externe ruseşti. Toată lumea din Moscova şi din cancelariile occidentale ştie că Lavrov era împotriva acţiunii militare. Şi că îndoielile sale au fost ignorate de Putin şi de ministrul Apărării, Serghei Shoigu. 

Vorbeşte limba singaleză

Serghei Viktorovich Lavrov este un produs pur al vechii şcoli diplomatice de la Moscova, care a fost ţaristă, sovietică, apoi rusă. Are 72 de ani şi şi-a început cariera în 1972, după ce a absolvit prestigiosul Institut de Relaţii Internaţionale al Universităţii din Moscova, adevăratul focar al diplomaţiei de la Kremlin.

Vorbeşte fluent engleza, franceză şi sinhala (singaleză), pe ultima a studiat-o şi învăţat-o în prima sa misiune în străinătate, în Sri Lanka (15,6 milioane de limbă vorbesc această limbă). Când a ajuns la Smolensky, sediul Ministerului de Externe al Rusiei, ministrul era Andrei Gromyko, care fusese adjunctul lui Viaceslav Molotov sub Stalin şi avea să intre în istoria Războiului Rece ca „domnul Nyet”.

Dar mai mult decât Gromyko, modelul său a fost Alexandru Gorceakov, ministrul de externe şi cancelar al imperiului ţarist în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe care Lavrov l-a descris cândva ca „angajat să restabilească influenţa Rusiei în Europa după un război pierdut, nu cu arme, dar cu diplomaţie”.

Sergej Viktorovich a fost un traducător diplomatic fidel şi, potrivit criticilor săi, prea zelos. „Nu poţi să faci un tango cu Lavrov, nu are voie să danseze”, a spus secretarul de stat american Rex Tillerson despre el, în 2017.

Pasiune pentru sport

Înainte de a fi numit ministru de externe de către Putin, în 2004, Lavrov a fost timp de 10 ani ambasador la ONU. Un mare cunoscător al celor mai bune whisky-uri, un fumător pasionat, mulţi îşi amintesc de bătălia purtată cu secretarul general Kofi Annan, care hotărâse să interzică fumatul în ONU.

Dar prea multe ţigări nu îl împiedică să facă sport. Are meci săptămânal de fotbal cu prietenii, obiceiul său de fiecare duminică, atunci când nu este plecat prin lume. Lavrov este fan al echipei ruse Spartak Moscova.

Poezie cu „dedicaţie: „Ţara asta nu mai există”

Întrebat dacă pentru Moscova era mai dificilă epoca lui Ronald Reagan, când URSS era „imperiul răului”, sau cea actuală, Lavrov a indicat-o, fără ezitare, pe acesta din urmă: „Au fost două imperii, care au stârnit conflicte împotriva fiecăruia. Astăzi, nu mai există reguli”.

Lavrov a stârnit multe hohote în 2015, la Conferinţa de Securitate de la München, când a afirmat că Rusia nu a făcut nimic ilegal în Crimeea, fiind făcut mincinos de majoritate. Sarcastic şi capabil de glume fulgerătoare, Lavrov şi-a pierdut răbdarea în 2008, când, la telefon cu colegul său britanic David Miliband, a spus: „Încerci să-mi dai o lecţie, al naibii?”.

Sau când, în timp ce-l asculta pe colegul saudit în timpul unei conferinţe de presă, a dat afară din sală un „idiot”, nu se ştie despre cine era vorba.

Ministrul rus de externe compune versuri, dintre care unele au fost publicate şi în revista literară rusă Russkij Pioner. Într-una dintre aceste poezii, vorbeşte despre o ţară care a fost măturată de istorie: „Ţara asta nu mai există, dar mai rămâne puţină mândrie. Acum este timpul să mergem acasă”.