Cioloş: Vladimir Putin are o minte bolnavă. UE trebuie să acorde tot sprijinul Ucrainei

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 10 februarie 2023 37 afişări

O victorie a Rusiei ar însemna nu doar anihilarea Ucrainei, ci şi un atac la democraţie şi la valorile europene, declară la RFI eurodeputatul Dacian Cioloş: ”Fără a se implica direct pe teren, UE şi aliaţii trebuie să acorde Ucrainei tot sprijinul, în aşa fel încât Rusia să nu câştige războiul”.

Cioloş: Vladimir Putin are o minte bolnavă. UE trebuie să acorde tot sprijinul Ucrainei

„Preşedintele Zelenski, un om care îşi apără ţara de o agresiune, caută încă de la începutul acestei agresiuni sprijin, pentru a avea mijloacele să-şi apere teritoriul şi poporul şi a fost foarte clar, de fapt, mesajele lui au fost foarte clare că are nevoie în continuare de sprijin, pentru că se aşteaptă la o nouă ofensivă rusă în teritoriile pe care a încercat Rusia să le ocupe în Ucraina şi evident, are nevoie de sprijin militar, de armament, ca să poată să-şi apere teritoriul””, spune Dacian Cioloş.

Întrebat dacă aliaţii occidentali ai Ucrainei ar trebui să-i ofere acesteia avioane de luptă, aşa cum cere Volodimir Zelenski, eurodeputatul afirmă că trebuie evaluări şi la nivelul NATO

„Cred că va depinde foarte mult şi de cum vor evolua lucrurile şi pe teren, însă un lucru e foarte clar şi aici mesajele politice au fost foarte clare, UE, statele membre vor face totul ca să sprijine Ucraina să nu fie ocupată de Rusia şi Rusia să nu câştige acest război, pentru că o victorie a Rusiei ar însemna nu doar anihilarea Ucrainei, dar ar însemna, apropo de ce spunea şi preşedintele Zelenski, un atac la democraţie şi la valorile europene, printre aceste valori regăsim şi dreptul popoarelor la autodeterminare şi dreptul popoarelor de a-şi impune şi menţine sistemul politic pe care-l doresc şi în primul rând independenţa teritorială, pentru că despre asta e vorba, dincolo de orice discuţie ideologică (...). Fără a se implica direct pe teren, da, eu cred că UE şi aliaţii şi cei care vor menţinerea integrităţii teritoriale a Ucrainei, aşa cum vor menţinerea integrităţii teritoriale a ţărilor lor, trebuie să-i acorde tot sprijinul, în aşa fel încât Rusia să nu câştige acolo”, adaugă Cioloş.

El spune că „Putin are o minte bolnavă”.

„Nu ştiu şi sincer, puţin mă interesează să încerc să intru în mintea lui Putin. E o minte bolnavă, din punctul meu de vedere. Am văzut până acum foarte clar, de un an de zile, care e abordarea lui Putin, foarte cinică şi care urmăreşte cu orice preţ anihilarea unui stat şi a unui popor. Nu mă aştept să schimbe abordarea. Vedem că Putin are doar calea agresiunii la dispoziţie, e cea pe care o foloseşte, nu dă doi bani nici pe poporul lui, pentru că iată, trimite oameni neinstruiţi pe front, ca să fie omorâţi”, încheie fostul premier.

Rusia încearcă să anihileze valorile europene, a afirmat Volodimir Zelenski în discursul de joi de la Bruxelles, din Parlamentul European. El a mulţumit Uniunii Europene pentru abordarea sa „principială şi energică” în susţinerea Ucrainei. Anterior, liderul de la Kiev s-a deplasat în Marea Britanie şi Franţa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cioloş,
zelenski,
putin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.