Cipru vrea să acorde cetăţenie străinilor care au pierdut peste 3 milioane de euro în băncile locale
Străinii care au pierdut peste 3 milioane de euro în restructurarea băncilor din Cipru, impusă în acordul cu zona euro, vor putea primi paşapoarte cipriote, parte a eforturilor guvernului de a determina investitorii să nu părăsească insula, a declarat preşedintele ţării, Nicos Anastasiades.
"Investitorii nerezidenţi care au deţinut depozite înaintea acordului de împrumut şi au pierdut cel puţin 3 milioane de euro vor fi eligibili să aplice pentru cetăţenie cipriotă. Considerăm că o serie de măsuri care vor fi adoptate ar putea, pe o parte, să reducă într-o oarecare măsură din pagubele îndurate de comunitatea oamenilor de afaceri ruşi", a declarat Anastasiades, într-o conferinţă la Limassol a investitorilor ruşi.
Măsura, care vizează în principal cetăţeni ruşi, va fi aprobată într-o şedinţă a guvernului programată să se desfăşoare pe parcursul a două zile, luni şi marţi.
"Deciziile vor fi implementate rapid", a spus preşedintele.
Statele zonei euro şi FMI vor împrumuta Ciprului 10 miliarde de euro pe parcursul a mai mulţi ani, însă fondurile sunt condiţionate de restructurarea dură a sectorului bancar.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro