Cîţu, despre bugetari: Am descoperit sporuri despre care nu ştiam că există
Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că, în urma unei analize a sporurilor acordate în sistemul bugetar, a descoperit sporuri despre care nu ştia că există. El a spus că Guvernul va modifica legea salarizării unitare, astfel încât sporurile să fie acordate doar pe criterii de performanţă.
„Am terminat acea analiză şi sunt lucruri interesante pe care românii ar trebui să le ştie şi o să le prezint. Am descoperit sporuri despre care nu ştiam că există, am descoperit situaţii în care legislaţia în vigoare nu este respectată în ceea ce priveşte suma sporurilor”, a declarat Florin Cîţu.
Acesta a dat exemplul sporurilor pentru condiţii vătămătoare, care sunt acordate în unele instituţii.
„Sunt sporurile despre care toată lumea vorbeşte: pentru condiţii vătămătoare, care de fapt înseamnă lucruri pe care noi astăzi le facem de zi cu zi. Să scrii la un calculator nu mai este o condiţie vătămătoare, este un spor în anumite instituţii. Vor dispărea aceste sporuri, este un proiect, anul acesta vom începe cu o limitare şi anul viitor vom reaşeza lucrurile”, a afirmat şeful Guvernului.
Acesta susţine că sporurile sunt „date după ureche”, „din pixul amnagerului”.
„Vom veni zilele următoare public, voi prezenta modificările care vor apărea, dar aşa cum am spus urmează legea salarizării unitare pe care o vom modifica în acest an şi acolo vom corecta. Şi cea mai importantă modificare este să faci legătura între performanţă şi venit. Acest lucru nu există astăzi în legea salarizării. Sporurile sunt date după ureche, salariile la fel în mod aleatoriu. Vom întroduce criterii de performanţă şi veţi vedea că se poate face acest lucru şi putem să legăm şi sporturi de criterii de persoamanţă. (...) Sporurile sunt bune, sunt o motivaţie, dar doar atunci când sunt legate de perfomanţă, nu când stau doar în pixul managerului”, a adăugat premierul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro