Clinicile Dr. Leahu listează luni, 2 decembrie, obligaţiuni de 10 milioane de lei la bursa de la Bucureşti

Autor: Liviu Popescu Postat la 29 noiembrie 2019 50 afişări

Clinicile Dr. Leahu listează luni, 2 decembrie, obligaţiuni de 10 milioane de lei la bursa de la Bucureşti

Lanţul de clinici dentare Dr.Leahu va lista luni, 2 decembrie, obligaţiuni de 10 milioane de lei la bursa de la Bucureşti, cu simbolul DRL22, a anunţat astăzi operatorul pieţei de capital din România.

La acest eveniment vor participa Ionuţ Leahu, fondator şi CEO Clinicile Dentare Dr.Leahu, Vlad Pintilie, director general adjunct al BT Capital Partners, societate de brokeraj care a intermediat plasamentul privat, dar şi reprezentanţi ai BVB.

Pe 25 octombrie, Dr.Leahu a încheiat anticipat plasamentul privat pentru atragerea a 10 mil. lei de la investitori.

În cadrul operaţiunii, compania a oferit spre vânzare 100.000 de obligaţiuni cu o valoare nominală de 100 de lei, la o dobândă plătibilă trimestrial de 7,5%.

La plasament au participat peste 60 de investitori, şi a fost închis anticipat în urma suprasubscrierii, iar alocarea s-a realizat pro-rata, transmit reprezentanţii companiei.   

"Cele 10 milioane lei atrase vor fi folosite pentru finanţarea strategiei de dezvoltare accelerată a companiei, în special pentru achiziţia unei clinici in Europa de Vest. Această unitate va fi una deja funcţională, care va genera venituri din momentul achiziţiei şi va contribui la creşterea numărului de clienţi străini care vor solicita tratamente efectuate la clinicile companiei din România, prin fenomenul turismului dentar", spuneau atunci reprezentanţii Dr.Leahu.

Reţeaua privată de stomatologie operează şase unităţi în Capitală şi câte una în Piteşti, Timişoara şi Turda. Compania estimează afaceri 48,4 milioane lei în 2019 şi un profit net de cinci milioane lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
leahu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.