Club ZF - Top MBA: „Neuronul este o marfă scumpă“
Angajatorii locali ar trebui să înveţe să aprecieze mai mult angajaţii sau candidaţii absolvenţi de MBA, pentru că "un om de calitate cu un MBA de calitate" va aduce performanţe în business, deşi o diplomă de MBA nu garantează un job mai bun, o promovare sau un salariu mai mare, aceasta este una dintre concluziile seminarului "Club Top MBA" organizat de Ziarul Financiar la finele săptămânii trecute, eveniment la care au participat 25 de reprezentanţi ai şcolilor de afaceri şi studenţi sau absolvenţi de MBA din ţară şi din străinătate.
"Neuronul este o marfă scumpă. Cei doi ani petrecuţi în cadrul unui program de MBA mi-au schimbat viaţa profesională. Nu cred că am făcut ceva deosebit pentru a fi promovată, ci avansul a venit datorită valorii adăugate venită odată cu MBA-ul. Angajatorul a înţeles că este necesar şi pentru organizaţie, nu numai pentru mine. Creşterea salarială a venit de la sine odată cu valoarea adăugată pe care i-am adus-o organizaţiei. Pot să spun doar că salariul depăşeşte 5000 de euro/lună", a spus Mirela Iovu, deputy-CEO în cadrul CEC Bank, bancă controlată de stat şi unul dintre cei mai mari jucători din sistemul bancar local. Ea a absolvit cursurile de MBA ale City University of Seattle, oferit pe piaţa locală de IntercollegeIBS.
Urmărește Business Magazin
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9581909&pid=341)
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro