Cocor Media Channel, vânzări de 1,4 milioane de euro în 2011

Autor: Ana Raduta Postat la 01 februarie 2012 88 afişări

Cocor Media Channel, cea mai mare faţadă media din Europa continentală, a raportat în 2011 o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro în urma vânzării de spaţiu publicitar outdoor.

"Rezultatele obţinute în 2011 arată interesul crescut al clienţilor pentru outdoor-ul digital spectaculos. În plus, poziţionarea Cocor Media Channel la kilometrul zero al Capitalei şi faptul că este singurul vehicul outdoor dotat cu contorizator al traficului asigură brand-urilor atât maximul de vizibilitate, cât şi datele necesare pentru evaluarea campaniilor", a declarat Carmen Andrei, director Cocor Media Channel.

În urma datelor oferite de Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei, faţada media a magazinului Cocor a înregistrat în 2011 un trafic mediu de aproape trei milioane de maşini pe lună pe şase din cele opt benzi de circulaţie ale bulevardului I.C.Bratianu.

Pe langa datele oficiale de trafic, Cocor a realizat studii proprii care arată că timpul de staţionare prin faţa ecranelor este între 45 de secunde şi patru minute, în funcţie de trafic. În acelaşi timp, expunerea participanţilor din trafic la mesajele afişate pe faţada media este între două şi şapte ori pe săptămână. Pe langa spoturile clasice difuzate si contentul necomercial, mediafatada ofera si transmisii live, proiecte digitale integrate mobil-online-outdoor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Cocor Media Channel,
vânzări,
Europa
/actualitate/cocor-media-channel-vanzari-de-1-4-milioane-de-euro-in-2011-9196279
9196279
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.