Colin Powell ar fi afirmat, într-un email obţinut de hackeri, că Israelul are 200 de focoase atomice
Israelul deţine 200 de focoase nucleare, a afirmat, în 2015, fostul secretar de Stat american Colin Powell, potrivit unui email obţinut de hackeri ruşi, informează publicaţiile Newsweek şi Die Zeit.
Israelul nu a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară şi menţine ambiguitatea în legătură cu presupusul arsenal nuclear.
Într-un email dezvăluit de hackeri ruşi, Colin Powell îi explica unui donator al Partidului Democrat din SUA, Jeffrey Leeds, că Iranul nu ar îndrăzni să utilizeze arme nucleare chiar dacă ar avea.
"Negociatorii internaţionali nu pot obţine ce vrea premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Oricum, iranienii nu ar folosi arma nucleară nici dacă ar reuşi să o fabrice. Oamenii de la Teheran ştiu că Israelul are 200 de arme nucleare, toate îndreptate spre Teheran, iar noi (Statele Unite - n.red.) avem mii", ar fi scris Powell.
Potrivit publicaţiei germane Die Zeit, Colin Powell a făcut aceste declaraţii la începutul anului 2015, în contextul discursului rostit de premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, în Congresul SUA, pentru a critica acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro