Comănescu începe forajul unei noi sonde pentru Romgaz şi Lukoil în Marea Neagră: Sunt investitori agresivi. Dacă simt miros de gaz, nu vor sta pe gânduri

Autor: Roxana Petrescu Postat la 25 octombrie 2019 183 afişări

Gabriel Comănescu, proprietarul companiei de foraj marin Grup Servicii Petroliere (GSP), a demarat lucrările de foraj la o nouă sondă de mare adâncime în perimetrul Trident din Marea Neagră.

Comănescu începe forajul unei noi sonde pentru Romgaz şi Lukoil în Marea Neagră: Sunt investitori agresivi. Dacă simt miros de gaz, nu vor sta pe gânduri
Gabriel Comănescu, proprietarul companiei de foraj marin Grup Servicii Petroliere (GSP), a demarat lucrările de foraj la o nouă sondă de mare adâncime în perimetrul Trident din Marea Neagră.
 
Lucrările sunt gestionate de GSP, dar efectuate de platforma Scarabeo 9 a companiei italiene Saipem, parte a grupului Eni. Forajul va fi efectuatela circa 200 de kilometri de ţărm, la o adâncime a apei de 1.000 de metri şi la 2.000 de metri sub nivelul mării.
 
"Mâine pleacă nava sper poziţionare", a declarat Gabriel Comănescu, proprietarul GSP.  În total, lucrările de foraj pot dura până la 61 de zile.
 
"Noi deja avem o sondă forată în acest perimetru care ne-a identificat un potenţial rezervor de gaz de 32 de miliarde de metri cubi (consumul României pe un an de zile este de circa 10 miliarde de metri cubi - n.red.). Facem un nou foraj şi credem că avem şanse mai mari de 50% de o descoperire", a precizat la rândul său, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.
 
Costurile pentru această nouă sondă sunt estimate la 100 de milioane de dolari.
 
"Lukoil şi Romgaz s-au dovedit până acum a fi destul de agresivi.
Dacă simt miros de gaz, nu vor sta pe gânduri să meargă mai departe", a mai spus Comănescu. El a mai spus că marea noutate pentru firma pe care o conduce este faptul că pentru prima dată GSP gestionează un proiect de foraj offshore de mare adâncime.
 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marea neagra,
gaze,
romgaz,
lukoil,
refuz

Citeşte pe Gandul.ro

0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori