Consiliul Fiscal estimează evaziunea fiscală la 16% din PIB în 2013, în creştere de la 13,8%

Autor: Ovidiu Tempea Postat la 15 iulie 2014 37 afişări

Consiliul Fiscal estimează evaziunea fiscală pentru 2013 la 16% din PIB, din care 12,2% din PIB provine doar din TVA, faţă de 13,8% cât a estimat pentru 2012, în timp ce gradul de colectare este foarte scăzut, de sub 60% din obligaţiile bugetare, potrivit preşedintelui instituţiei, Ionuţ Dumitru.

"Spargerea evaziunii fiscale presupune toleranţă zero la acest flagel. Un nivel de 16% din PIB atinge siguranţa naţională, viitorul acestei ţări. Aşa cum avem pact politic pe adoptarea euro, ar trebui un pact politic pe combaterea evaziunii. Restructurarea ANAF este obligatorie, avem program cu Banca Mondială, dar rezultatele se lasă aşteptate", a spus Dumitru la conferinţa "Mugur Isărescu şi invitaţii săi", organizată de Finamedia la BNR.

El a arătat că din cele 72 miliarde lei evaziune la TVA estimate de Consiliul fiscal, circa 10 miliarde de lei se regăsesc la alimente, iar la carne evaziunea este chiar mai mare decât la pâine, depăşind 80%.

Gradul de colectare a veniturilor bugetare de sub 60% este cauzat şi de birocraţia excesivă din România, care se situează pe poziţia 146 din 148 din ţări în ceea ce priveşte efectele taxării faţă de motivaţia de a muncii şi investiţii.

Dumitru a mai arătat că, în standarde europene, veniturile sunt foarte mici, respectiv 32,7% din PIB versus 42,7% media europeană. El a precizat că din 90' până în prezent, România s-a apropiat cu veniturile de 35% din PIB doar în 1999 şi 2007, în timp ce veniturile fiscale au trecut o singură dată peste 30% din PIB.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EVAZIUNE,
ESTIMARE,
/actualitate/consiliul-fiscal-estimeaza-evaziunea-fiscala-la-16-din-pib-in-2013-in-crestere-de-la-13-8-12935251
12935251
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.