Februarie 2022. Orăşenii din Isparta, Turcia, au rămas fără curent electric timp de câteva săptămâni după ce oraşul lor a fost lovit de viscol. Nu a fost un simplu dezastru natural. Luminile nu ar fi rămas stinse atât de mult ŞI OAMENII N-AR FI MURIT dacă n-ar fi fost incompetenţa din managementul utilităţilor publice, sector controlat de apropiaţi ai partidului de guvernământ. În Turcia lui  Erdogan, privatizările înseamnă corupţie şi colaps în infrastructură. Vor veni multe alte crize, scria anul trecut chiar din această ţară Erin O’Brien, jurnalistă freelancer. Nu putea şti atunci cât de multă dreptate avea. Povestea ei a fost publicată de revista Jacobin.

Mevlüt Özil s-a oprit şi şi-a aprins gânditor o ţigară înainte de a răspunde la ultima întrebare despre viaţa din oraş. Biroul era scufundat în întuneric. Toată strada de sub fereastră era acum un abis de cerneală. Isparta devenea un loc întunecat, tăcut, pe măsură ce reţeaua electrică ceda. Fostul profesor devenit preşedinte de ONG, întreprinzător şi susţinător al unui partid de opoziţie a pufăit scurt şi a zâmbit: „Ei bine, gata, s-a oprit din nou curentul”.

În urmă cu două săptămâni o furtună istorică de zăpadă acoperise acest mic oraş turcesc, suprasolicitând acoperişurile prea şubrede şi acoperind liniile electrice cu gheaţă şi zăpadă atât de multă încât acestea s-au rupt. De două săptămâni locuitorii rezistau fără căldură sau apă curentă în iarna extremă. În frigul şi întunericul biroului său, Özil s-a oprit din râs şi a aprins lanterna telefonului mobil, proiectându-şi lumina pe faţa serioasă: „Se pare că încă n-au reparat”, a spus el.

Isparta este un oraş de munte, la doar o oră şi jumătate de plajele Antalyei de pe coasta Mediteranei. Înconjurat din toate părţile de primării conduse de opoziţie, este un bastion al partidul conservator Justiţie şi Dezvoltare (AKP) într-o regiune care, altfel, votează în general împotriva guvernului condus de Recep Tayyip Erdogan. La alegerile locale din 2019, Isparta a votat în proporţie de 38% pentru AKP şi de 31% pentru Partidul Mişcarea Naţională (MHP), un aliat al AKP. Ironic, emblema partidului lui Erdogan este un bec aprins.

Unul dintre proiectele de căpătâi ale AKP a fost privatizarea serviciilor publice, companiile de utilităţi ale Ispartei fiind vândute în numele eficienţei unor holdinguri private cu legături guvernul. Cu toate acestea, viscolul din februarie şi eşecul guvernului de a reacţiona eficient demonstrează cum vânzarea de servicii a degradat chiar şi infrastructura de bază.

Furtuna de zăpadă a început devreme în dimineaţa zilei de 3 februarie. Potrivit localnicilor, a coborât rapid de pe munte. Oraşul primeşte ceva zăpadă în fiecare an datorită altitudinii ridicate la care se află, dar acum a fost diferit: o  astfel de furtună de zăpadă nu a mai fost din 2003.

A nins toată dimineaţa şi după-amiaza. Oraşul a continuat o vreme să fie alimentat cu electricitate, dar zăpada a acoperit oraşul, groasă şi lipicioasă. Drumurile care duceau prin munţi în Isparta au fost închise, lăsând locuitorii în imposibilitatea de a intra sau ieşi.

Brusc, în jurul orei 16, s-a întrerupt curentul. Locuitorii, obişnuiţi cu deficienţele infrastructurii îmbătrânite a oraşului, au crezut că lumina va reveni după câteva ore. Dar când s-a lăsat noaptea, s-a lăsat şi întunericul.

În oraş, ca în multe locuri din Turcia, majoritatea caselor din zonele urbane se bazează pe încălzitoare electrice cu apă numite kombis. Pana de curent a însemnat că aceste dispozitive nu au mai putut funcţiona. Pompele electrice de apă, esenţiale pentru infrastructura agricolă din zonele exterioare ale Ispartei, s-au oprit şi ele. În mijlocul unei furtuni de zăpadă, la temperaturi scăzute record, locuitorii au rămas fără încălzire, fără apă caldă şi, în unele cazuri, fără apă deloc.

umina dimineţii zilei de 4 februarie a dezvăluit cât de mari erau pagubele. În timpul furtunii, zăpada a acoperit stâlpi electrici care datau din anii 1980, făcându-i incapabili să transmită electricitate prin cele trei cabluri pe care le susţineau. În alte locuri, gheaţa a acoperit firele vechi şi uzate care pur şi simplu s-au rupt. Alte linii electrice erau împovărate cu straturi de gheaţă şi zăpadă atât de groase încât stâlpii de electricitate vechi, ruginiţi, s-au îndoit până la pământ.

Cei care aveau sobe cu cărbune au fost norocoşi. Pana de curent a continuat a doua, apoi a treia zi, dar ei şi-au putut încălzi casele cu lemne şi resturi. Locuitori precum Özil, care se bazau în întregime pe electricitate, nu puteau decât să aştepte zgribuliţi în pături şi să  privească cum se scurge apa din frigiderele rămase fără curent.

În unele sate periferice, lumina a revenit abia după zece zile. În Yalvaç, o comună aflată la o oră şi jumătate distanţă de centrul oraşului, un bătrân pe nume Ramazan Namli a murit îngheţat în casa lui. Nu avea căldură şi locuia singur, departe de rude. Cauza morţii a fost înregistrată oficial ca şoc hipotermic; AKP a negat că decesul a avut legătură cu furtuna, iar presa proguvernamentală a insistat că bătrânul a murit în urma unui atac de cord.

În altă parte, rapoartele despre mame tinere care fierbeau apă pentru a-şi ţine bebeluşii şi copiii la căldură au inundat birourile Partidului Popular Republican (CHP) şi ale Partidului Iyi (Partidul Bun). Pacienţii care se bazau pe aparatele de  oxigen au fost în cea mai disperată situaţie, la fel ca fermierii blocaţi pe câmpurile lor, incapabili să-şi aducă animalele acasă de la păşune. Şeful Iyi, Hasan Buyukcan, a spus că telefonul lui a sunat fără oprire, cu oameni cerând ajutor. El bănuieşte că au existat mai multe decese care au avut legătură cu pana de curent, în special în rândul bătrânilor şi bolnavilor, dar niciunul nu a fost raportat oficial ca rezultat al căderii reţelei de electricitate.

Pagubele au fost mari. Acoperişurile a zeci de case s-au prăbuşit sub greutatea zăpezii, iar copacii şi crengile doborâte au blocat străzile. Una din pieţele centrale ale oraşului, cunoscută sub numele de Piaţa Rusă, a fost zdrobită de jumătatea de metru de zăpadă care s-a adunat deasupra ei. Dacă zăpada ar fi căzut o zi mai târziu, în ziua de târg, ar fi făcut ca structura să se prăbuşească peste sute de cumpărători.

Pe măsură ce pagubele se adunau, politicienii şi votanţii opoziţiei au ieşit atât în stradă, cât şi pe reţelele de socializare pentru a protesta. Dar indiferent de nuanţa politică, o întrebare agita spiritele: unde sunt autorităţile?

Pe parcursul primei zile de ninsoare, administraţia locală condusă de AKP a păstrat tăcerea. La patru ore după ce s-a întrerupt curentul, la multe ore după ce drumurile au fost închise, partidul a convocat o masă rotundă de urgenţă pentru a analiza situaţia. Cu toate acestea, membrii locali ai principalului partid de opoziţie nu au fost invitaţi. „Ar fi putut aduna diferitele componente ale societăţii acestui oraş în jurul mese”, a comentat liderul local al CHP Yalim Halici, „Am fi putut fi acolo unde era nevoie de noi. Am fi putut aduce servicii din alte oraşe ale CHP pentru cetăţenii noştri din Isparta.”

Cu toate acestea, Halici spune că administraţia locală a refuzat să recunoască amploarea crizei şi a încercat să suprime discuţiile despre aceasta. De asemenea, AKP nu a votat pentru a declara regiunea drept zonă de dezastru, ceea ce ar fi cerut acţiuni mai serioase.

Într-un videoclip difuzat pe 5 februarie, când curentul era întrerupt de aproape două zile, primarul Ispartei, Şükrü Başdeğirmen, a spus că zăpada ar trebui văzută ca o binecuvântare - bereket în turcă. Deoarece ţara suferă de secetă, această zăpadă va ajuta Isparta. Câteva zile de chin pentru o vară îmbelşugată.

Adevărul este că repararea reţelei electrice nu ţinea de puterea guvernului local. În mai 2013, Isparta a încheiat un acord cu Akdeniz Electric Distribution (AEDAS) şi cu CK Akdeniz Electric pentru a privatiza sistemul de distribuţie a energiei electrice din oraş. La acea vreme, administraţia locală condusă de AKP a spus că acordul va eficientiza alimentarea cu energie şi va permite investiţiile în infrastructură.

Ambele companii au fost înfiinţate în aceeaşi lună – mai 2013 – şi fiecare era deţinută de Cengiz Holding Company şi de conglomeratul Kolin Construction Company. Cengiz şi Kolin sunt amândouă strâns legate de guvernul lui Erdogan – sunt două dintre cele „cinci mari” holdinguri care au pus stăpânire pe economia turcă în două decenii de guvernare AKP. Patronii lor fac parte din „gaşca celor cinci”. Sunt regii betoanelor şi ai proiectelor de infrastructură.

Afaceri precum cea încheiată de CK Akdeniz, AEDAS şi primăria condusă de AKP sunt numite ihale în turcă, sau licitaţii. Când Erdogan şi partidul său au ajuns la putere în 2002, au încheiat un acord cu Fondul Monetar Internaţional pentru a privatiza părţi mari ale economiei pentru a salva Turcia de inflaţia galopantă şi de o criză financiară. AKP a promovat privatizarea ca un mijloc de modernizare.

Cu toate acestea, în cele două decenii care au trecut, privatizarea contractelor guvernamentale a devenit un mijloc principal de îmbogăţire a persoanelor şi companiilor apropiate lui Erdogan şi susţinătorilor acestuia. Pe lângă Kolin şi Cengiz, Limak, Kalyon şi MNG sunt holdingurile care au primit cele mai multe licitaţii. De asemenea, toate sunt conduse de oameni legaţi de alianţa de guvernământ AKP-MHP, făcând atât companiile, cât şi pe cei care le conduc extrem de bogaţi.

CEO-ul Cengiz Holding, Mehmet Cengiz, este prieten apropiat cu Erdogan şi unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din Turcia, în mare parte ca urmare a acestor licitaţii. Potrivit Forbes, Cengiz avea o avere de 550 de milioane de dolari în 2021. Cu toate acestea, Pandora Papers a dezvăluit că afaceristul şi-a ascuns marea majoritate a averii în Insulele Virgine. Un raport al Băncii Mondiale publicat în 2021 arată că Cengiz Holding a primit licitaţii de peste 42,1 miliarde de dolari între 2002 şi 2020, sub autoritatea AKP.

ifrele opoziţiei au arătat că multe dintre aceste licitaţii sunt acordate la valori ale proiectelor mult mai mari decât cele reale. Totuşi, aşa cum arată catastrofa de la Isparta, puţine dintre ele produc rezultatele promise. Potrivit lui Halici, singurul lucru construit în oraş de când AKP a venit la putere a fost un nou spital public. „În afară de asta, ei nu au mai făcut nimic”, a spus el. „În anul 2022, un oraş întreg este în criză şi traumatizat.”

Buyukcan spune că în ciuda presupusei investiţii din partea acestor companii private bine plătite, oraşul nu a reuşit să ia măsuri de precauţie pentru caz de furtună, deşi prognozele meteorologice au prezis zilele de ninsoare din timp. Cu doar trei zile înainte de dezastru, municipalitatea a semnat un contract cu o altă companie deţinută de Cengiz, BEDA Enerji, pentru a externaliza „răspunsul în caz de defecţiune” la sistemele electrice din Isparta. Acordul a fost în valoare de aproape 9 milioane de lire turceşti (aproximativ 600.000 dolari). În ciuda acestui fapt, compania a rămas fără reacţie zile întregi.

Mehmet Cengiz este în consiliul de administraţie al BEDA, iar fiica sa, Zeynep Cengiz Şekeralp, este unul dintre partenerii companiei.

Eşecul unei astfel de privatizări este vizibil cu mult dincolo de Isparta.

Licitaţiile sunt în miezul megaproiectelor AKP, cum ar fi noul aeroport din Istanbul. În 2013, guvernul a acordat contractul pentru facilitate, în valoare de 29 de miliarde de dolari, unui parteneriat al companiilor Cengiz, Kolin, Limak, Mapa şi Kalyon. Cengiz este una dintre firmele care deţine drepturi de operare pentru aeroport până în 2043.

furtună puternică de zăpadă la începutul anului trecut a arătat şi acolo eşecul proiectului, lăudat a fi de dezvoltare. Când un viscol a lovit Istanbulul, zborurile au fost anulate zile întregi, sute de pasageri au fost blocaţi în aeroport, iar avioanele au stat îngheţate pe piste. Aeroportul, la fel ca Isparta, nu avea suficiente echipamente şi echipaje pentru a curăţa pistele şi a aduce aeronavele la adăpost. Doar după ce zăpada s-a topit, funcţionarea normală a putut reveni, dar încet.

Singura autostradă către aeroport, construită tot de un antreprenor privat, nu a fost curăţată zile întregi după ninsori, forţând pasagerii să rămână în aeroport.

Acesta nu este singurul exemplu binecunoscut. După un accident de tren în 2018 în oraşul Corlu, în care şi-au pierdut viaţa douăzeci şi opt de persoane, inclusiv mai mulţi copii, a fost dezvăluit că tronsonul de cale ferată pe care trenul a deraiat nu fusese întreţinut din cauza unei lacune în licitaţie.

După viscolul din Isparta, Serkan Tumay a fost nevoit să-şi ţină frizeria din centrul oraşului închisă timp de două zile. Drumul din faţa magazinului său, unde îşi usucă prosoapele şi bea ceai cu clienţii şi prietenii, a rămas acoperit de gheaţă zile întregi. Tumay este din Diyarbakir, în sud-estul ţării, şi s-a mutat cu familia în Isparta când era adult tânăr. La fel ca la mulţi din oraş, afacerea lui suferea deja din cauza creşterii preţului la energie electrică şi a inflaţiei record. Când viscolul a lovit, nici el, nici clienţii săi nu au putut ajunge la frizerie. Plus că a trebuit să aibă grijă de fiul cel mic, a cărui şcoală a fost închisă timp de o săptămână.

Când şi-a redeschis în sfârşit afacerea, a observat o schimbare în atitudinea clienţilor. Bărbaţii cărora le tunde părul şi barba provin din toate spectrele politice, dar în acele zile încă îngheţate de după furtună, când multe din satele vecine oraşului încă nu aveau curent, mai toţi aveau ceva în comun: erau supăraţi. Mai ales pe autorităţi. “Nu poţi privi la drumurile îngheţate şi la copacii căzuţi şi la un oraş în beznă şi să crezi că guvernul face o treabă bună”, a spus el.

Când oraşele învecinate Antalya şi Burdur, controlate de opoziţia CHP, au vrut să trimită ajutor sub formă de vehicule de deszăpezit şi generatoare, ofertele au fost respinse. Primarul din Burdur, Ali Orkun Ercengiz, spune că atunci când l-a sunat pe primarul Başdeğirmen, politicianul AKP i-a răspuns că oraşul nu are nevoie de ajutor şi că drumurile au fost curăţate şi electricitatea restabilită. 

Primăria din Antalya a trimis un camion de distribuţie, de alimente care a fost întors din drum. Primarul Ispartei a spus că nu este nevoie.

Iarna trecută oamenii se temeau că un asemenea dezastru se va întâmpla din nou. Liderii opoziţiei considerau că dacă se menţine sistemul actual de privatizări şi licitaţii, un alt dezastru este inevitabil.

Şeful sindicatului inginerilor electrici din Isparta, Güner Merdan, a explicat că trebuie făcute investiţii. Liniile electrice trebuie duse în subteran, iar standardele de construcţie trebuie actualizate pentru a reflecta condiţiile climatice actuale. Multe dintre clădiri – precum piaţa care s-a prăbuşit – au fost construite pe standarde dezvoltate în urmă cu treizeci de ani, fără tehnologie modernă şi culegere de date, a declarat Caner Ataseven, şeful sindicatului de arhitectură a oraşului.

Dar aceste investiţii sunt costisitoare - şi sunt probabil neatractive pentru un guvern care se confruntă deja cu o criză economică istorică, scria anul trecut Erin O’Brien. Săptămânile de după dezastrul din Isparta nu au arătat o schimbare a cursului faţă de sistemul ihale. La doar câteva zile după furtuna de zăpadă, pe 8 februarie, Cengiz Holding a primit o licitaţie în valoare de 1 milion de euro pentru un proiect de autostradă în România. De asemenea, nicio companie nu a fost trasă la răspundere pentru ce s-a întâmplat în Isparta, unde oamenii au primit facturi la energie cu preţurile noi, mai mari, imediat după revenirea electricităţii.

Pentru oamenii din Isparta, toate acestea erau semne ale  inevitabilităţii mai multor dezastre, atât în oraş, cât şi în toată ţara. O nouă furtună de zăpadă, pe 2 martie, a confirmat această teamă. Electricitatea s-a oprit din nou. Unii oameni au trăit fără căldură, apă sau lumină timp de peste o săptămână pentru a doua oară într-o lună. „Acest tip de criză poate apărea oriunde în Turcia, unde controalele necesare nu sunt implementate şi companiile nu sunt instruite corespunzător”, a spus Buyukcan, de la Iyi. „Dacă nu în Isparta, se va întâmpla în altă parte.” În februarie 2023, două cutremure puternice au devastat una dintre cele mai sărace regiuni ale Turciei. Mii de clădiri, unele foarte noi, s-au prăbuşit. Turcia are experienţa cutremurelor şi totuşi mii de oameni au pierit. Unii au murit pentru că nicio autoritate nu a venit să-i salveze. În revista Foreign Policy este povestea unui băiat care şi-a dezgropat singur din ruine tatăl, dar n-a putut să ridice un bloc de beton sub care erau prinse picioarele bătrânului. Tatăl a murit după 24 de ore de agonie, sub privirile băiatului care aştepta în zadar un ajutor promis. Vina a căzut asupra unor dezvoltatori. Isparta, departe de oraşele distruse, adăposteşte acum o  parte din victimele cutremurelor.