Cris-Tim face 15% din cifra de afaceri la export şi a mers la SIAL Paris pentru a găsi noi oportunităţi „Ţintim parteneriate inclusiv cu retaileri internaţionali”

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 22 octombrie 2024 21 afişări

Cris-Tim face 15% din cifra de afaceri la export şi a mers la SIAL Paris pentru a găsi noi oportunităţi „Ţintim parteneriate inclusiv cu retaileri internaţionali”

Grupul Cris-Tim, unul dintre cele mai mari grupuri antreprenoriale din industria alimentară, a particiă la SIA Paris, cel mai mare eveniment dedicat industriei alimentare, şi pregăteşte deschiderea unor noi pieţe la export pentru produsele pe bază de carne şi “ready meal”, inclusiv pentru lactatele Cris-Tim, noua divizie de business, lansată acum un an.

“Avem  o prezenţă solidă pe plan internaţional - peste 130 de clienţi în 17 ţări şi un volum de export de aproximativ 5.000 de tone anual (...). Exporturile noastre reprezintă circa 15% din cifra de afaceri a companiei, consolidându-ne ca lider pe piaţa alimentară autohtonă. Această participare ne permite să consolidăm relaţiile cu partenerii noştri existenţi şi să explorăm noi oportunităţi de extindere la nivel internaţional”, a declarat Radu Timiş Jr., CEO al grupului.

Delegaţia grupului Cris-Tim a fost condusă chiar de fondatorul său, Radu Timiş Sr., alături de alţi patru membri ai familiei Timiş - Radu Timiş Jr., CEO al grupului şi de Andra Timiş, CEO Eco-Ferm (CrisTim Lactate), Ştefan şi Luca Timiş, la fel implicaţi în dezvoltarea business-ului de familie. 

“Grupul Cris-Tim este mândru să reprezinte România la acest târg global şi să contribuie la promovarea gusturilor şi produselor autentic româneşti pe piaţa internaţională “, a declarat Radu Timiş Sr., fondator şi Preşedintele CA al Grupului Cris-Tim Family Holding.

Pe durata evenimentului, standul companiei ofera o selecţie variată de soluţii de snacking din carne, opţiuni de tip „ready meal” meniu, atât din carne, cât şi din lactate. Printre noutăţi se numără brânzeturi feliate precum gouda, cheddar şi caşcaval cu ierburi mediteraneene, alături de iaurturi. Alte produse nou prezentate de Cris-Tim la târg au fost cafeaua cu lapte - Caffe Latte, Cappuccino şi Macchiato, precum şi deserturile pe bază de lapte.

Pe lângă prezentarea portofoliului de noutăţi, un alt obiectiv pentru Cris-Tim la SIAL Paris 2024 este extinderea prezenţei sale pe pieţele internaţionale prin încheierea de noi parteneriate cu retaileri din Europa, conform datelor furnizate de companie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
export,
paris,
cifra de afaceri,
retaileri,
grup,
timis

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.