Nicolae Raţiu a studiat în Marea Britanie la Marlborough College, continuându-şi pregătirea la New York University, în Statele Unite. „Am început să lucrez în industria de transport imediat după absolvirea facultăţii, în 1971. Aveam o diplomă în transporturi maritime şi economie”, îşi aminteşte el. După doi ani de lucru s-a alăturat afacerii tatălui său, Ion Raţiu, o afacere tot în domeniul trasportului care avusese rezultate bune în anii ’60 dar care întâmpina dificultăţi în acea perioadă din cauza apariţiei containerelor, cu care ei nu puteau concura. „Businessul s-a închis în 1980 şi astfel ne-am concentrat atenţia pe investiţiile în real estate.”

În paralel, Nicolae Raţiu a lucrat şi ca broker în industria petrolieră şi ţinând cont de evoluţia pieţei în acea perioadă a reuşit să câştige bani mulţi, după cum spune chiar el. Apoi a venit 1989, iar ianuarie 1990 l-a găsit în România, unde-l ajuta pe tatăl său la campania prezidenţială. „Am fondat împreună ziarul «Cotidianul» şi am dezvoltat o tipografie pentru a-l putea tipări.” El este cel mai mic dintre cei doi fii ai omului politic Ion Raţiu. Născut la Davos, în Elveţia, Nicolae Raţiu a venit în România în anii ’90, când avea deja 40 de ani, după ce regimul comunist se prăbuşise, iar tatăl său se întorsese acasă pentru a candida la preşedinţie.

„În afară de asta (de «Cotidianul» – n.red.) nu am avut alte businessuri în România în anii ’90, însă am administrat afacerile familiei din Marea Britanie din domeniul imobiliar.” A investit în clădiri de birouri, în depozite şi chiar în sectorul rezidenţial, iar businessul a crescut puternic, după cum spune el.

Începând cu anii 2000 a investit şi în România în domeniu – în terenuri, proprietăţi industriale, parcuri logistice, proiecte rezidenţiale şi hoteluri. „De asemenea, am pariat pe alte domenii, respectiv materiale de construcţii, fabrici de mobilă şi placaj. Cea mai recentă investiţie a mea în România este într-un centru de date în Câmpulung Muscel, mai exact pe fosta platforma Aro.”

Datele publice arată că omul de afaceri este acţionar în circa zece firme din România. El a preluat de-a lungul timpului mai multe proprietăţi. Spre exemplu, prin firma Turda Development, Nicolae Raţiu a preluat în 2007 fosta fabrică de bere Ursus din Turda. Pe acest teren el trebuia să construiască un centru comercial de 15.000 mp, o investiţie estimată iniţial la 15 milioane de euro. Venirea crizei a pus pe pauză proiectul, astfel că în prezent firma apare a avea venituri zero. O altă firmă a omului de afaceri este Landmark Management, care a preluat în anul 2007 licenţele de fabricaţie şi platforma industrială Aro Câmpulung. Automobilul de teren Aro, produs la Câmpulung, a ieşit din fabricaţie în anul 2003. Iniţial Nicolae Raţiu anunţa chiar că ia în calcul reluarea producţiei, fapt ce nu s-a petrecut.

Platforma industrială Aro Câmpulung are o suprafaţă de 49 de hectare, conform celor mai recente date ale Business MAGAZIN. După preluare, compania controlată de Nicolae Raţiu a derulat investiţii pentru reabilitarea platformei prin reconstrucţia infrastructurii şi reconversia unor hale. Aici a apărut şi centrul de date menţionat de omul de afaceri.

„Un astfel de business are nevoie de curent electric constant, fără întreruperi, iar la Eurodatapark avem 36 de megawaţi, în special energie verde. Clienţii de centre de date din România ignoră faptul că Bucureştiul este amplasat pe o falie seismică şi se află doar cu trei metri deasupra nivelului mării.” Astfel, spune el, când se va produce un cutremur masiv, şi invariabil se va produce, întregul sector financiar se va prăbuşi şi nu va avea o rezervă. Niciunul dintre centrele de date din Capitală – majoritatea amplasate în subsolurile unor clădiri de birouri – nu va supravieţui. „Va fi o catastrofă.

Acesta e motivul pentru care ne-am poziţionat în Eurodatapark pentru a avea back-up (rezervă), pentru a putea asigura continuitate în business. Eu sunt o persoană răbdătoare, oamenii se vor trezi la realitate, însă sper să fie înainte să se petreacă dezastrul. Dacă nu, va fi prea târziu. În România însă cine ştie dacă sau când se va întâmpla?”

Se declară ca fiind antreprenor şi afirmă că nu îi place să lucreze pentru altcineva. A lucrat pentru tatăl său timp de şapte ani şi chiar şi aşa a fost dificil. „Am supravieţuit; deşi ne-am certat, am rămas prieteni.”

Dacă ar fi să adune toate operaţiunile businessurilor pe care le deţine, ar reieşi că are circa 500 de oameni în subordine, deşi unii nu ştiu că lucrează pentru el. „Dacă ar fi să îmi evaluez businessul, aş zice probabil 30 de milioane de euro. Jobul meu presupune administrarea unui business folosindu-mă doar de tastatura computerului şi de telefonul mobil. Stau cu degetele fixate pe tastatură şi cu mobilul lipit de ureche.” Totodată, ca preşedinte al The Ratiu Family Charitable Foundation, o fundaţie înregistrată în Marea Britanie şi care are sediul la Londra, el prezidează un board care oferă anual până la 100 de burse – cu o valoare totală de 200.000 de lire – pentru studiu în varii domenii, pentru cercetare şi călătorii. „Eu nu am plecat din România, am venit aici. De altfel, revin destul de des, de regulă în fiecare lună. Se remarcă schimbări de fiecare dată însă lucrurile se mişcă greu.”

Spune că cel mai dor din România îi este de legumele şi fructele pe care le găseşti în pieţe, acestea fiind mai gustoase decât orice poţi găsi în Occident. La polul opus, cel mai puţin îi e dor de letargie şi de defetism, de birocraţie şi de lipsa de flexibilitate. „Dacă ar fi să aleg trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România aş opta pentru reţeaua de autostrăzi, pentru reţeaua de cale ferată şi pentru guvern şi acţiunile sale.” Traficul din Bucureşti îl descrie ca fiind îngrozitor. Şoferii români pare că insistă să meargă prin centru de fiecare dată, spune el. „Trebuie să recunoaştem însă că şoselele de centură sunt într-o stare deplorabilă, încă o dovadă că infrastructura e slab dezvoltată.” La polul opus, cafeaua şi scena culinară sunt remarcabile, asta dacă poţi ajunge la ele ţinând cont de trafic şi de infrastructură.