♦ România, al doilea cel mai mare producător de gaze din UE, are o capacitate de înmagazinare subterană de circa 3 miliarde de metri cubi, de două ori mai mică decât Ungaria, stat lipsit de resurse ♦ Cu una dintre cele mai dificile ierni la orizont, umplerea din timp a depozitelor subterane reprezintă o plasă de siguranţă în contextul războiului din Ucraina.

„Vom înmagazina mai multe gaze anul acesta. Suntem prudenţi“, dă asigurări Volker Raffel, CEO al E.ON România, un business axat pe furnizarea şi distribuţia de energie şi gaze naturale de circa 1,4 miliarde de euro. „Problema reală legată de preţul gazului a fost faptul că Rusia nu livra. Toată problema legată de preţ a fost creată de Rusia. România are însă o poziţie foarte bună în acest context pentru că sunt şanse pentru creşterea producţiei interne de gaze, dar pentru regiune va urma o iarnă grea“, a mai precizat acesta.

„Volatilitatea preţurilor va rămâne o constantă. Astfel, rolul înmagazinării de gaz natural va fi din ce în ce mai important, pentru că ne va permite să avem o altă abordare în ceea ce priveşte volumele şi preţurile de pe piaţa de energie. Pe termen scurt, aceasta este principala preocupare pentru iarna 2022-2023: aceea de a asigura aprovizionarea cu cantităţile necesare de gaz natural pentru clienţii noştri“, a subliniat şi Eric Stab, preşedinte şi CEO al ENGIE România, cea mai mare companie locală de distribuţie a gazului natural.

De altfel, la nivelul UE, s-a stabilit ca până la 1 octombrie, gradul mediu de umplere a depozitelor de înmagazinare să fie de 80%. În acest moment, tot la nivelul UE, gradul de umplere este de aproape 58%, arată datele publicate de Gas Infrastructure Europe.

România este sub această medie, având acum un grad de umplere de circa 42%, dar autorităţile dau asigurări că nu vor fi probleme de alimentare în iarna aceasta. Astfel, planul României este ca până la 1 august gradul de umplere a depozitelor de înmagazinare să fie de 46%, la 1 septembrie acesta să ajungă la 57%, în octombrie să fie de 66%, deci sub ţinta stabilită la nivelul UE, pentru ca abia în noiembrie să ajungă şi România la un grad de umplere de 80%.

Faţă de România sunt însă multe state cu o abordare ceva mai prudentă. Polonia, de exemplu, a ajuns deja la un grad de umplere de 97%, Spania este la 72%,  în timp ce Portugalia este deja cu depozitele pline. Această goană după umplerea depozitelor subterane de înmagazinare vine în contextul în care se preconizează o  iarnă extrem de dificilă din cauza războiului din Ucraina, anul trecut gradul istoric de mic de umplere a capacităţilor de stocare fiind unul dintre factorii care au contribuit la preţurile de neimaginat la gazele naturale.

Ca dimensiune, România are o capacitate de înmagazinare subterană a gazelor de 3 miliarde de metri cubi şi deşi au existat mai multe planuri pentru mărirea acesteia, investiţiile nu s-au concretizat. Ungaria, spre exemplu, o ţară lipsită de resurse, are o capacitate dublă de înmagazinare, în timp ce Austria, devenită hub de tranzacţionare a gazului la nivel european, lipsită de asemenea de resurse, are o capacitate de stocare de 9 mld. metri cubi.

Anul trecut, importurile de gaz ale României, în proporţie de peste 80% din Rusia, au fost de 3,7 miliarde de metri cubi, o creştere în volume de aproape 70%, după cum arată calculele ZF făcute pe baza datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Mai departe, consumul intern de gaze a crescut cu circa 2%, până la 12,2 miliarde de metri cubi, producţia scăzând la 8,6 miliarde de metri cubi, un minim istoric raportat de România. Problema este că ascensiunea făcută de importuri s-a suprapus peste scumpirea istorică a gazului. Concluzia? Factura României pentru gazul importat a ajuns la peste 1 miliard de dolari, aproape triplu faţă de nivelul din 2020 când s-a achitat un preţ de 365 de milioane de dolari, potrivit calculelor ZF.

Ca dimensiune, România are o capacitate de înmagazinare subterană a gazelor de 3 miliarde de metri cubi şi deşi au existat mai multe planuri pentru mărirea acesteia, investiţiile nu s-au concretizat. Ungaria, spre exemplu, o ţară lipsită de resurse, are o capacitate dublă de înmagazinare, în timp ce Austria, devenită hub de tranzacţionare a gazului la nivel european, lipsită de asemenea de resurse, are o capacitate de stocare de 9 mld. metri cubi.