Cum a adus muribunda şi hulita industrie de apărare Cehia pe prima scenă a geopoliticii şi a devenit o afacere orientată spre profit a producătorilor privaţi, dar finanţată de guvernele occidentale?

Producătorii cehi de arme şi-au văzut reputaţia transformată radical, de la a fi o pată pe imaginea unei ţări care finanţează democraţia pe alte meleaguri la principalul instrument prin care guvernul de la Praga ajută Ucraina. Viitorul industriei de armament a Cehiei, cândva de importanţă strategică, a fost pus în pericol după căderea comunismului de pierderea pieţelor şi de privatizările din anii 1990.

Reînvierea sa în anii 2010, datorată exporturilor bănoase, dar controversate, de arme învechite din epoca sovietică către regimuri autoritare şi zone de război din întreaga lume a afectat reputaţia internaţională a ţării şi a pus adesea producătorii şi furnizorii de arme în dezacord cu guvernul. Cu toate acestea, agresiunile ruseşti faţă de Ucraina au schimbat complet peisajul şi au oferit acestor producători o mare oportunitate de a-şi exporta produsele într-o zonă de conflict de importanţă geopolitică pentru Cehia şi tot Occidentul. În consecinţă, pârghia politică a furnizorilor de arme a crescut pe măsură ce aceştia s-au transformat în partenerul vital al guvernului în a susţine Ucraina.

Totuşi, pentru o industrie care părea că îi pasă prea puţin de drepturile omului şi de standardele etice în trecut, guvernul de la Praga ar trebui să rămână precaut cu privire la relaxarea reglementărilor privind producţia de arme în creştere rapidă şi centrată pe tehnologie învechită. Cehia are o tradiţie lungă în fabricarea armelor grele care datează din perioada industrializării din Imperiul Austro-Ungar. Dezvoltarea a continuat în perioada interbelică. Capacităţile de producţie actuale au fost în mare măsură moştenite din vremea Războiului Rece, când Cehoslovacia a servit ca important furnizor de arme pentru întregul bloc de est comunist.

Până în anii 1990, fabricile cehoslovace produceau cantităţi uriaşe de material militar, în principal sub licenţe sovietice, inclusiv avioane, tancuri şi artilerie grea. Sectorul a angajat peste 90.000 de muncitori în zeci de fabrici împrăştiate în toată ţara. Uzinele au furnizat arme nu numai armatei cehoslovace subordonate comandamentului sovietic, ci şi aliaţilor săi din Pactul de la Varşovia şi pentru exportul către guvernele nealiniate politic din lumea în curs de dezvoltare.

Până în anii 1990, fabricile cehoslovace produceau cantităţi uriaşe de material militar, în principal sub licenţe sovietice, inclusiv avioane, tancuri şi artilerie grea. Sectorul a angajat peste 90.000 de muncitori în zeci de fabrici împrăştiate în toată ţara. Uzinele au furnizat arme nu numai armatei cehoslovace subordonate comandamentului sovietic, ci şi aliaţilor săi din Pactul de la Varşovia şi pentru exportul către guvernele nealiniate politic din lumea în curs de dezvoltare. Spre exemplu, între 1945 şi 1992, fabricile cehoslovace au produs peste 50.000 de tancuri şi vehicule blindate. Din acest număr, armata cehoslovacă a primit aproximativ o treime, în timp ce cea mai mare parte a fost exportată cu succes în alte state din blocul de est, din Africa şi Orientul Mijlociu.

Prăbuşirea regimului comunist în 1989 şi divizarea ulterioară a Cehoslovaciei au provocat un şoc politic şi economic pentru industria de armament a Cehiei, care ulterior şi-a pierdut importanţa strategică şi majoritatea pieţelor sale.

În cadrul noului sistem democratic, armata cehă a fost reformată, profesionalizată şi restructurată substanţial. În drum spre aderarea la structurile NATO, forţele armate au luat decizia strategică de a înlocui treptat armele învechite din epoca sovietică cu cantităţi mult mai mici de sisteme occidentale moderne.

Dacă nou înfiinţata armată cehă încă mai poseda aproape 1.000 de tancuri sovietice vechi în 1993, în epoca modernă au rămas doar 30 de piese îmbunătăţite care au fost recent expediate în Ucraina în schimbul unor tancuri germane noi. Deoarece bugetul de apărare a fost redus semnificativ şi producătorii autohtoni nu au putut furniza forţelor armate arme conform standardelor NATO, interesul statului pentru industria de apărare a început să se clatine. Evoluţii similare au avut loc în alte ţări foste comuniste, ceea ce înseamnă că producătorii de arme cehi au început să-şi piardă pieţele externe apropiate.

Din cauza schimbărilor geopolitice globale de după sfârşitul Războiului Rece şi a superiorităţii tehnologice a armelor occidentale, industria de armament a ţării, orientată pe tehnologii sovietice învechite, a pierdut şi multe oportunităţi de export către lumea în curs de dezvoltare. Ca urmare a pierderii pieţelor, volumul producţiei de arme până la mijlocul anilor 1990 a scăzut la doar o zecime din cel de la sfârşitul anilor 1980.

Cu sectorul în pragul falimentului, monopolul de stat a fost ridicat şi multe dintre capacităţile de producţie au fost privatizate, uneori în circumstanţe dubioase. Cu toate acestea, în loc de dezvoltarea şi producerea de arme cu tehnologie nouă, multe dintre noile companii private fie s-au convertit la producţia civilă, fie s-au reorientat către modernizarea sistemelor de arme din epoca sovietică fabricate anterior în ţară. Statul a jucat un rol important în creşterea acestor afaceri dubioase. În timp ce armele au fost vândute în principal în zonele de război de către companii private, toate exporturile trebuiau să fie aprobate oficial de organisme guvernamentale.

Dacă nou înfiinţată armată cehă încă mai poseda aproape 1.000 de tancuri sovietice vechi în 1993, în epoca modernă au rămas doar 30 de piese îmbunătăţite care au fost recent expediate în Ucraina în schimbul unor tancuri germane noi.

În cadrul sistemului ceh de licenţiere, fiecare export de tehnologie militară trebuie să fie autorizat de către ministerul industriei şi comerţului, ministerul afacerilor externe furnizând o evaluare a conformităţii cu interesele de politică externă şi obligaţiile internaţionale ale ţării. Deşi ministerele au fost în general de acord cu exporturile de arme către ţările implicate în conflicte armate, ele au blocat ocazional unele dintre cele mai problematice acorduri pe baza preocupărilor legate de proliferarea în continuare a materialelor de război către utilizatori finali necunoscuţi. Astfel de restricţii i-au iritat pe producătorii de arme, care au criticat deschis guvernul pentru ceea ce ei au perceput a fi o abordare prea restrictivă care ar fi dezavantajat industria cehă a armelor pe pieţele internaţionale. Între timp, unii dintre oamenii cheie din sectorul armamentului s-au implicat în politici la nivel înalt, ridicând întrebări cu privire la posibile conflicte de interese. În timp ce preşedintele Asociaţiei Industriei de Apărare şi lobbyist-şef pentru producătorii de arme Jiri Hynek a candidat fără succes la alegerile prezidenţiale din 2018, Jaroslav Strnad, proprietarul celui mai mare producător de arme, CSG, a sponsorizat cariera politică a fostului preşedinte Milos Zeman, cunoscut pentru discursurile sale proruse. Invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a schimbat complet dinamica industriei armelor şi relaţiile acesteia cu guvernele, nu numai în Cehia, ci şi în întreaga Europă. Sectorul etichetat până acum de către politic drept „nesustenabil” a devenit brusc un partener vital pentru guvernele care aveau nevoie să-şi consolideze urgent propriile capacităţi de apărare şi, în acelaşi timp, să furnizeze Ucrainei arme.

Încă de la începutul războiului, guvernul ceh a fost unul dintre cei mai puternici susţinători europeni ai armatei ucrainene. Cehia a fost prima ţară care a furnizat arme grele Ucrainei în aprilie 2022, iar livrările au continuat de atunci.

Industria de armament a ţării s-a dovedit a fi un atu cheie în sprijinul militar ceh pentru Ucraina. Aşa cum a dezvăluit prim-ministrul Petr Fiala, după luni de ambiguitate declarată, material militar în valoare de 1,8 miliarde de euro, inclusiv sute de arme grele de fabricaţie sovietică, a fost livrat din Cehia în Ucraina doar în primul an de război.

Guvernul a mai recunoscut că doar aproximativ un sfert din acest volum a fost furnizat de stat, în principal din surplusul şi stocurile învechite ale armatei. Armata cehă a fost compensată pentru aceste transporturi de arme către Ucraina prin ajutor militar dar şi financiar generos din partea partenerilor săi din NATO şi UE. Majoritatea armelor au fost furnizate Ucrainei de producători privaţi şi finanţate de donatori occidentali. Guvernul a intermediat, de asemenea, un acord între producătorii privaţi de arme cehi şi întreprinderea ucraineană de arme de stat Ukroboronprom privind programe comune de producţie şi modernizare în fabricile cehe. Pe lângă motivaţia geopolitică evidentă, ministrul adjunct al apărării a justificat acest pas prin profitul economic adus producătorilor de arme cehi. Datele despre originea armelor şi a fondurilor arată în mod clar că ceea ce a fost prezentat politic în termeni simplificaţi ca sprijin militar ceh pentru Ucraina este, de fapt, în mare parte o afacere orientată spre profit a producătorilor privaţi cehi finanţată de guvernele occidentale. Poziţia economică şi politică a fabricanţilor de armament a fost stimulată în mod semnificativ de invazia rusească, deoarece capacităţile lor sunt în prezent indispensabile Cehiei şi altor state occidentale pentru ajutarea Ucrainei. Chiar şi aşa, nu este clar cum se va dezvolta dinamica relaţiilor dintre guvern şi industria armelor odată ce ostilităţile din Ucraina se vor încheia. Mulţumită războiului, producătorii de arme au capacităţi de producţie crescute substanţial şi o poziţie puternică din punct de vedere politic, ceea ce le va oferi pârghie pentru a reduce reglementarea din industria de profil. Conştienţi de forţa lor de negociere consolidată, fabricanţii de arme cehi au început deja să militeze pentru ridicarea restricţiilor existente asupra băncilor comerciale care acordă împrumuturi sectorului de apărare.

Invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a schimbat complet dinamica industriei armelor şi relaţiile acesteia cu guvernele, nu numai în Cehia, ci şi în întreaga Europă. Sectorul etichetat până acum de către politic drept „nesustenabil” a devenit brusc un partener vital pentru guvernele care aveau nevoie să-şi consolideze urgent propriile capacităţi de apărare şi, în acelaşi timp, să furnizeze Ucrainei arme.

Cu toate acestea, în contextul specific sectorului armamentului ceh - orientat pe tehnologii sovietice - cererea politică şi militară pentru furnizarea şi repararea armelor învechite ar trebui să scadă în timp. Companiile cehe va trebui din nou să caute noi pieţe pentru produsele şi serviciile lor.

Afacerile controversate din anii 2010 arată clar că dealerii de arme din Cehia sunt flexibili în căutarea cumpărătorilor odată ce pierd cererea locală. Exporturile profitabile către regimuri autoritare şi zone de conflict au arătat, de asemenea, că nu le pasă prea mult de drepturile omului şi de standardele etice atunci când fac aceste tranzacţii. Deşi sprijinul politic pentru sectorul armamentului ceh este pe deplin rezonabil în circumstanţele geopolitice actuale, o dereglementare mai mare şi creşterea nelimitată a capacităţilor de producţie ar putea crea o viitoare capcană pentru guvern. În loc să se acorde furnizorilor de arme un cec în alb, ar trebui să aibă loc o dezbatere privind sustenabilitatea politică şi economică pe termen lung a sectorului înainte de a fi prea târziu.