Altădată un exemplu pentru întreaga Americă Latină, Venezuela a ajuns astăzi într-o stare deloc de invidiat, în ciuda bogăţiilor sale naturale, scrie revista Time. Cum a fost posibil acest lucru?

Cozile lungi şi groase la care oamenii stau de dimineaţa până seara în speranţa că vor apuca să cumpere, dacă au noroc, alimente şi alte produse de bază sunt cel mai vizibil semn al situaţiei dificile a ţării. O parte însemnată a populaţiei nu-şi mai permite să mănânce decât o masă pe zi, spitalele se confruntă cu lipsa medicamentelor, rata criminalităţii a crescut, moneda s-a devalorizat, iar economia s-a contractat cu aproape 6% anul trecut şi se estimează că anul acesta va mai scădea cu până la 10%.

Venezuela, care deţine cele mai mari rezerve de petrol la nivel mondial (18% din rezervele dovedite ale lumii, adică  aproximativ 300 de miliarde de barili) a fost, în ciuda inegalităţii sociale,  o ţară relativ liniştităpână spre finalul anilor optzeci, când preţul acestei resurse a cunoscut o perioadă lungă de scădere. În acea perioadă tulbure în care protestele populaţiei împotriva situaţiei economice se transformaseră în jafuri, un tânăr militar, Hugo Chavez, a avut o tentativă lovitură de stat în 1992, pentru a care a fost închis vreme de doi ani, reuşind însă ulterior să câştige alegerile prezidenţiale din 1998.

Iniţial populist cu discurs îndreptat împotriva corupţiei din Venezuela, Chavez şi-a schimbat atitudinea dând vina pentru toate relele pe bogaţii din ţară şi pe prietenii lor americani, după o lovitură de stat îndreptată împotriva lui din 2002. A declanşat ceea ce el numea „Revoluţia Bolivariană” (socialistă), bazându-se,ca şi predecesorii lui capitalişti,pe rezervele de petrol ale ţării pentru a o finanţa. Profitând de creşterea preţului ţiţeiului, a investit în construcţia de locuinţe şi în îmbunătăţirea asistenţei medicale, câştigând simpatia clasei sărace.

O altă măsură a fost impunerea de preţuri fixe pentru alimente, iar când acest lucru le-a transformat într-o afacere neproductivă pentru companiile venezuelene, a recurs la importuri plătite cu banii din petrol. Susţinerea populară care l-a menţinut la putere i-a permis să treacă apoi la naţionalizarea a sute de companii. Când moneda naţională, bolivarul, a început să-şi piardă din valoare, a impus restricţii de cumpărare de valută şi a introdus un curs fix faţă de dolar.

Aceste măsuri au dus însă la criza din prezent. Bolivarul şi-a continuat prăbuşirea, căci, neputând cumpăra legal dolari, oamenii de afaceri au recurs la piaţa neagră, unde cursul este acum de peste 1.000 de bolivari la un dolar, faţă de cel oficial de 10 la 1, iar scăderea preţului petrolului a lăsat ţara fără valuta necesară importului de produse care să fie vândute la preţuri fixe, de unde şi penuria de alimente şi alte bunuri.

Măsura naţionalizării de ferme şi fabrici nu s-a dovedit.