Tânăra antreprenoare care a transformat în business pasiunea ei pentru artă, tehnologie şi psihologie

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 09 aprilie 2019 676 afişări

A terminat un liceu economic, apoi Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), a Cochetat cu antreprenoriatul de la 18 ani, pentru ca mai apoi să înceapă studiile în domeniul psihologiei şi să se pregătească în segmentul de psihoterapie pentru copii şi adolescenţi. Toate aceste experienţe au condus-o înspre un business ce îmbină arta, tehnologia şi psihologia, cu venituri ce se îndreaptă spre 200.000 de euro.

Tânăra antreprenoare care a transformat în business pasiunea ei pentru artă, tehnologie şi psihologie

„Am avut de mică antrepre­noriatul în sânge şi curaj cât să demarez primul business imediat cum am împlinit 18 ani. Nu am avut experienţa unei corporaţii, iar asta are atât părţi bune, cât şi părţi mai puţin bune. Am avut nevoie de multă autodisciplină, pe care am învăţat-o în timp. Îmi doresc ca ceea ce fac zi de zi să aibă impact în comunitate”, se descrie Mirona Păun în câteva cuvinte.

Tânăra, de bază economist, a pornit din pasiunea pentru domeniul psihologiei pentru copii şi adolescenţi trei linii de business, care integrează şi se adresează în mod special educaţiei pentru copii şi adolescenţi.

„Mergeam des la piese de teatru pentru copii, însă reuşeam cu greu să îmi păstrez răbdarea şi să rămân în sală până la final la foarte puţine dintre ele. Mesajele confuze şi agresivitatea mi se păreau nepotrivite pentru un public atât de tânăr şi vulnerabil, aflat în incapacitatea de a putea selecta ce servicii să consume”, povesteşte Mirona Păun, preşedinte al proiectului Şcoala Întâi, fondator al magazinului de închirieri de costume de carnaval Cufărul Fermecat şi dezvoltator al proiectului Tzitzi-Poc.

În 2007 a înfiinţat o agenţie de evenimente pentru copii – despre care povesteşte că a avut o evoluţie „extrem de interesantă în timp, începând de la cât de fructuoşi au fost anii 2007-2008, până la concurenţa neloială aparută mai apoi. Din păcate, boomul agenţiilor din anii ce au urmat a afectat calitatea serviciilor pe care acestea le ofereau. A fost momentul în care am realizat că e nevoie de un element care să ne diferenţieze.”

Astfel, Mirona Păun a continuat şi în 2010 a dezvoltat businessul Cufărul Fermecat, un magazin de închiriere de costume de carnaval pentru copii şi adulţi cu producţie proprie. Apoi, în 2017 a pus bazele Şcoala Întâi, asociaţie prin intermediul căreia desfăşoară programe pentru adolescenţi, părinţi şi profesori, iar la finalul aceluiaşi an a pornit şi proiectul Tzitzi-Poc, care are ca obiectiv principal să contribuie la dezvoltarea capacităţilor emoţionale ale copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani, prin organizarea de spectacole pentru copii care îmbină psihologia, arta şi tehnologia.

Astfel, pentru a contribui la transformarea domeniului educaţional din România în cunoştinţă de cauză, Mirona Păun a început să studieze psihologia, în special pe cea a copiilor şi adolescenţilor, prin intermediul căreia a descoperit că personajele pot avea un impact „fantastic asupra celor mici”.

„Mecanismul este simplu: copiii absorb totul, se comportă exact ca un burete. Aşadar, suntem cu toţii responsabili de informaţia pe care le-o oferim. Ulterior, mi-am extins aria de studiu către psihologie educaţională, dezvoltând o pasiune pentru tot ce ţine de educaţie”, povesteşte ea. A început să interacţioneze, printr-un proiect pe care l-a propus într-un liceu din Bucureşti, cu adolescenţi. A interacţionat astfel direct cu sistemul, cu toate aşteptările şi nemulţumirile, pe care le-a corelat mai apoi cu felul în care cei mici se dezvoltă. A ajuns la concluzia că, pe lângă dezvoltarea abilităţilor intelectuale, există nevoia de dezvoltare a capacităţilor emoţionale.Şi când putem şi e indicat să intervenim astfel încât să prevenim diversele probleme apărute în adolescenţă, dacă nu la vârsta preşcolară?”

La finalul anului 2017 ideea a început să prindă contur şi lucrurile să devină fireşti şi astfel au apărut cele două personaje-model, Tzitzi şi Poc, cu care cei mici se pot asocia uşor, iar după ce a integrat psihologia, arta şi tehnologia în poveste, piesa a început să fie jucată în şcoli şi grădiniţe. Între timp, Mirona Păun a cunoscut-o pe Mihaela Ţîmpău, care în prezent deţine funcţia de events manager în cadrul Tzitzi-Poc. Mihaela Ţîmpău a terminat Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi a fost studentă în cadrul programului Fitness Scandinavia School, potrivit profilului ei de LinkedIn.

Deoarece copiii au rezonat „fantastic” cu cele două personaje, Mirona Păun a început să dezvolte poveşti la cererea celor mici. „Totodată, sfaturile educatorilor ne-au ajutat extrem de mult. Ne-au inspirat să creăm poveşti bazate pe experienţele copiilor. Am creat primul teatru-serial pentru copiii cu vârste între 2 şi 8 ani, ce are ca scop să contribuie la dezvoltarea capacităţilor emoţionale ale celor mici.”

În prezent, spectacolele se derulează în şcoli şi grădiniţe, însă începând din toamna aceasta Tzitzi-Poc va începe colaborarea cu Teatrul Recul, care va deveni locaţia permanentă pentru show-urile dezvoltate de Mirona Păun. „Tot din toamnă vom implementa şi decorurile digitale. Odată cu acestea, vom porni o cercetare pentru a măsura impactul pe care conceptul îl are asupra participanţilor (părinţi-copii-profesori).”

Mirona Păun lucrează în paralel la câteva poveşti terapeutice, care vor putea fi folosite de orice profesor sau educator în scop educaţional; la rândul lor, părinţii le vor putea citi copiilor poveştile dezvoltate sub brandul Tzitzi-Poc înainte de culcare, materialele fiind supervizate de o echipă formată din psihoterapeuţi cu experienţă din cadrul Asociaţiei Române de Psihodramă Clasică. 

Cele două personaje sunt elementul central al liniilor de business pe care antreprenoarea urmează să le dezvolte începând cu acest an – spectacole de teatru, jucării de pluş, cărţi de colorat 3D, cărţi terapeutice, materiale auxiliare pentru părinţi şi profesori şi jocuri pentru familie. „În prezent, lucrăm la dezvoltarea aplicaţiei pentru cartea de colorat, în care cel mic va putea să interacţioneze în timp real cu personajul pe care îl colorează. Scopul este, evident, dezvoltarea capacităţilor emoţionale. În timp ce digitalizarea tuturor proceselor din cadrul unei organizaţii începe să devină o cerinţă obligatorie pentru orice companie care doreşte să se dezvolte şi să îşi menţină competitivitatea pe piaţă, noi credem că putem să folosim tehnologia într-o manieră inteligentă, astfel încât să întărească mesajele şi să completeze perfect conceptul.”

Ea a menţionat că în contextul digitalizării îşi propune să păstreze componenta umană şi astfel va amesteca elementele digitale cu cele umane. „Citeam recent un articol în care Toby Walsh, expert în inteligenţa artificială, vorbeşte despre cum aceasta va transforma fiecare aspect al vieţii cotidiene, despre cum vom putea readuce la viaţă vedete prin holograme sau cum vom putea juca în propriile filme. Ne propunem să construim o punte între online şi offline, în care să aducem împreună părinţi şi profesori interesaţi de cum pot contribui la dezvoltarea capacităţilor emoţionale ale copiilor.” Investiţia iniţială în dezvoltarea proiectului Tzitzi-Poc a fost mică, spune Mirona Păun, deoarece s-a apelat la oamenii care au fost dispuşi să ajute la dezvoltarea conceptului şi să îl valideze. Proiectul a câştigat premiul I în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei Start-upper-ul Anului, de anul acesta, în valoare de 12.500 de euro. „Încasările în cele şapte luni de activitate au fost de aproximativ 20.000 euro, sumă reinvestită în dezvoltarea conceptului.”

Mirona Păun şi Mihaela Tîmpău se ocupă de strategia de business, de dezvoltarea acestuia şi de implementarea tuturor elementelor care fac produsul final special din punct de vedere educaţional pe piaţa din România, însă în spatele Tzitzi-Poc este o echipă de specialişti în domenii diverse precum psihologie, scriere creativă, design grafic şi branding, web development, scenaristică, regie şi montaj, comunicare şi încă alte câteva specializări. Antreprenoarea şi-a propus să deţină cel puţin 1% din piaţa de educaţie din România la final de 2019, piaţă cu încasări de 6,7 milioane de euro, potrivit antreprenoarei, urmând ca până în 2022 Tzitzi-Poc să acopere 15% din această piaţă.

„Anul trecut, singura linie de business pe care am dezvoltat-o a fost cea a spectacolelor”, spune ea. Conform calculelor lor, în următorii doi ani spectacolele vor înregistra încasări aproximativ egale cu celelalte linii de business. În 2022, previzionează că raportul va fi 40/60 pentru spectacole şi materiale auxiliare. „Asta se traduce în 15% din piaţă, care are încasări de 6,7 milioane de euro”, explică ea.  Pentru Tzitzi-Poc estimează o cifră de afaceri de 176.000 euro, urmând ca în 2020 să crească cu 700%. Creşterea se va datora extinderii la nivel naţional, dar şi punerii pe piaţă a materialelor auxiliare.

Tot anul acesta, planul de business pentru dezvoltarea Tzitzi-Poc prevede introducerea unor decoruri digitale în spectacole, astfel încât să se creeze o exprienţă senzorială cât mai completă, „ne lărgim targetul ţintă, îndreptându-ne către părinţi şi profesori, prin campaniile pe care le implementăm, şi dezvoltăm o aplicaţie pentru cartea de colorat 3D”, a adăugat antreprenoarea.

Mirona Păun este şi fondatoarea businessului Cufărul Fermecat, afacere înfiinţată în 2010 alături de o prietenă, Florentina Pipa, pornind de la ideea că „fiecare dintre noi are în timpul zilei mai multe roluri, însă sunt momente când nu ni le putem alege. Aşa a apărut Cufărul Fermecat, care îi încurajează pe cei care îl vizitează să îşi intre în rol”, descrie Mirona Păun activitatea businessului pe care îl conduce.

„Lucrăm cu agenţii de marketing, companii producătoare de filme, teatre, corporate şi organizăm petreceri private, dar şi cu persoane fizice. Avem propriul atelier de producţie, iar accesoriile le importăm din Anglia şi China. Se pot găsi în shopul online sau în magazinul din Bucureşti, de pe Strada Olimpului 59, unde desfăşurăm şi activitatea sub proiectul Tzitzi-Poc.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.