Cum s-a ajuns la denumirea de ”leu” şi ce alte denumiri au avut banii românilor
Ştiaţi că moneda naţională a Bulgariei este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc? Dar şi mai interesant, leul este rudă veche cu dolarul, moneda SUA pentru că denumirea de ”dolar” vine tot de la löwenthaler, pronunţat daler.
Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi (löwenthaler) care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Ţările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.
În secolul XVIII circulau mai multe monede precum: paraua otomană şi şfanţul (zwanziger): de unde provine celebra expresie “nu am nici un şfanţ”
În 1835, Alexandru Ghica, domn al Ţării Româneşti, a stabilit ca moneda naţională să se numească “leu”.
Monedele din aur şi argint urmau să aibă gravată efigia domnitorului pe avers, cu legenda Alexandru Ioan I. Domnu Principatelor-Unite, iar pe revers, armele ţării, cu legenda În Unire tăria.
Proiectul nu a fost însă finalizat, pentru că Napoleon III nu a sprijinit până la capăt emiterea unei monede naţionale româneşti, deoarece nu dorea să provoace o reacţie ostilă a Imperiului otoman, conform identitatea.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro