(Cum) se va rescrie istoria?
E greu să rezumi în câteva rânduri ultima săptămână, marcată de evenimente militare, politice, economice şi sociale fără precedent în Europa secolului XXI. Elveţia renunţă la neutralitate, rubla se prăbuşeşte, Bursa de la Moscova rămâne închisă (cel puţin până la închiderea ediţiei), talibanii lansează apeluri de pace, fabricile îşi opresc activitatea.
Ce-are în comun noua criză cu cea sanitară, care nici nu s-a încheiat, poate fi rezumat în doi termeni: mobilizare şi solidaritate. Din nou, şefii de stat şi conducătorii celor mai importante instituţii europene şi mondiale ţin popoare întregi cu sufletul la gură. Însă lupta nu se mai dă contra unui inamic nevăzut, ci împotriva unui om şi unei naţiuni. Din nou, companiile şi oamenii se unesc pentru a ajuta. De această dată, pe cei care fug din calea morţii venite din obuze şi arme de foc.
Până pe 24.02.2022, am crezut că pandemia de COVID-19 e cel mai grav lucru pe care îl va trăi generaţia mea. Nu îmi imaginam că vom urmări în direct, pe YouTube, un război. Din acest punct de vedere, e diferit de războaiele despre care am învăţat la ora de istorie. Însă, în rest, e la fel. Primitiv şi cu un ecou profund pe toate planurile. Nu putem spera că acest ecou ne va ocoli. Dar putem spera la o cât mai rapidă pace.
Andra Stroe este redactor Business Magazin
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro