Cum se va transforma RADET din regie în societate pe acţiuni

Autor: Nicolae Oprea Postat la 14 ianuarie 2018 91 afişări

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) vrea să aprobe, de principiu, un set de acţiuni privind reorganizarea RADET, printre care transformarea Regiei în societate pe acţiuni, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de miercuri.

CGMB a introdus pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, 17 ianuarie, un „set de acţiuni consecutive ce vor fi incluse de către administratorul special în planul de reorganizare al RADET Bucureşti”.

Setul de acţiun prevede următoarele schimbări: transformarea regiei în societate pe acţiuni, sub denumirea RADET SA, cu acţionar unic municipiul Bucureşti; atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, activităţile de transport, distribuţie şi furnizare; fuziunea prin absorbţie a ELCEN SA (societate absorbită) de către RADET SA (societate absorbantă); acoperirea de către RADET SA, într-o proporţie cât mai mare, a datoriilor debitorului înscrise în tabelul definitiv al acestuia; închiderea procedurii de reorganizare judiciară în maximum şase luni de la fuziune prin încheierea de acorduri cu toţi creditorii.

„Una dintre prevederile strategiei (de reorganizare a RADET -n.r.) este aceea de a crea un Sistem de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), integrat din punct de vedere al producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării căldurii.

Astfel se vor elimina neajunsurile actuale determinate de existenţa a două entităţi distincte: producătorul de energie termică - pe de o parte şi transportatorul/distribuitorul ei - pe de altă parte, neajunsuri manifestate de multe ori prin interese diferite şi agende de lucru uneori opuse", se arată în proiectul de hotărâre.

Pe 30 iunie 2017, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat cumpărarea pachetului de acţiuni de la ELCEN, astfel încât să fie posibilă fuziunea cu RADET, suma necesară acestui proces ridicându-se la 155 de milioane de euro.

Pe 6 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti a admis cererea Electrocentrale Bucureşti de intrare în insolvenţă, datoriile totale ale Elcen fiind de aproximativ 1,6 miliarde de lei. Hotărârea de înaintare a cererii de intrare în insolvenţă a fost luată de Consiliul de Administraţie al Elcen având în vedere situaţia financiară a Electrocentrale Bucureşti SA şi datoriile înregistrate la furnizorii şi distribuitorii de combustibil, servicii şi produse, situaţie generată de neîncasarea contravalorii pentru marfa livrată, de la RADET Bucureşti. În acel moment, datoriile totale ale ELCEN erau de aproximativ 1,6 miliarde de lei, iar creanţele înregistrate de RADET însumau aproximativ 3,6 miliarde de lei. Şi cererea Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) de intrare in însolvenţă a fost admisă, magistraţi desemnând RomInsolv ca administrator judiciar provizoriu. Regia are datorii către Electrocentrale Bucureşti în valoare de peste 3,9 miliarde lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RADET,
CGMB,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.